Young Professionals Club lanseaza PRO KIDS CAMP

O experienta extraordinara pentru copii!

Asociatia Young Professionals Club lanseaza PRO KIDS CAMP cea mai tare tabara de dezvoltare personala pentru copii. Tabara se va desfasura in perioada 22-28 August 2011 la Cheile Sohodolului, judetul Gorj.

Prin PRO KIDS CAMP asociatia doreste sa contribuie la dezvoltarea personalitatii, a increderii in sine, stimularea lucrului in echipa pentru participanti, precum si la deprinderea obiÅŸnuintei de a acumula cunostinte noi, prin asocierea cu ceva distractiv. Nu in ultimul rand, programul mizeaza pe stimularea sentimentului de apartenenta la comunitate si legarea de prietenii.

Copiii vor fi expusi unor situatii interesante si inedite precum: realizarea unui filmulet in care ei sunt actorii, dansuri populare traditionale, ecologizarea unui parc si multe alte ateliere creative si recreative! Acestea contribuie semnificativ la dezvoltarea personala, sociala, emotionala si fizica, precum si la increderea in sine a copiilor.
Activitatile desfasurate în aer liber stimuleaza creativitatea si receptivitatea copiilor, faciliteaza spontaneitatea si comunicarea dintre ei si le asigura o dezvoltare fizica armonioasa.

Young Professionals Club, fondat in 2008, este o organizatie nonguvernamentala, infiintata pentru a raspunde nevoilor de dezvoltare profesionala si personala a membrilor sai.

Mai multe informatii despre PRO KIDS CAMP se pot gasi pe website-ul organizatiei: http://www.youngprofessionals.ro/pkc