Cu ocazia implinirii a 20 de ani de la infiintare, Universitatea Titu Maiorescu organizeaza o serie de evenimente in perioada 28-30 octombrie.
La Adunarea Generala Festiva, care va avea loc pe 28 octombrie incepand cu ora 10, sunt invitate personalitati importante din viata culturala, politica si stiintifica, impreuna cu intreaga comunitate universitara maioresciana. In cadrul acestei adunari i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa domnului Adrian Nastase.
Vineri si sambata, respectiv 29-30 octombrie, este organizata cea de-a patra editie a Conferintei Internationale „Educatie si Creativitate pentru o Societate Bazata pe Cunoastereâ€. Vor fi prezentate lucrari stiintifice atat ale participantilor romani, cat si ale celor straini.
In cadrul conferintei Facultatea de Stiinte Economice va organiza dezbateri si mese rotunde cu specialisti care vor analiza politicile si strategiile de depasire a crizei economico-financiare. Totodata, se va aborda rolul invatamantului superior si cercetarii stiintifice universitare in contextul crizei economice si necesitatea dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere.
Timp de 20 de ani Universitatea Titu Maiorescu a excelat in mediul academic prin formarea unor specialisti care s-au remarcat in viata economico-sociala din Romania.
Universitatea Titu Maiorescu
www.utm.ro
rectorat@utm.ro