Ce mod e mai potrivit pentru a celebra culorile toamnei, dacă nu prin muzică? ParkLake, împreună cu Radio România Muzical, dar și cu Orchestrele și Corurile Radio România, îi invită pe bucureșteni sâmbătă, 8 septembrie, începând cu ora 19:00 să participe la un concert special. Acesta va fi susținut de Orchestra de Cameră Radio, alături de dirijorul Constantin Adrian Grigore și solista Irina Sârbu. Artiștii vor apărea pe scena special instalată în Grădina ParkLake și-i vor încânta pe spectatori cu piese celebre din muzica clasică și jazz.
Concertul, prezentat de realizatorii matinalului Radio România Muzical, Andreea Chiselev și Liviu Pețu, va îmbina cele două stiluri muzicale: muzică clasică și prelucrări în stil jazz ale unor celebre piese românești se vor împleti într-un program accesibil tuturor. De la Mozart la Johann Strauss-fiul și Dmitri Șostakovici, lucrări muzicale pe care toți le-am fredonat cândva vor fi interpretate cu pasiune de artiștii aflați pe scenă.
,,Este important să ne facem timp pentru cultură, întrucât cultura ne inspiră È™i ne aduce un strop de culoare în cotidian. Vrem să oferim ocazia unui număr cât mai mare de oameni să descopere magia muzicii clasiceâ€, au declarat reprezentanÈ›ii ParkLake Shopping Center.
Evenimentul este primul de acest fel și de o asemenea anvergură care implică o orchestră simfonică, organizat într-un mall din București. Pentru acesta, ParkLake Shopping Center va amenaja o adevărată sală de concert în aer liber, cu sute de scaune, dar și cu prosecco pentru spectatori. Accesul la concert este gratuit.O seara perfectă, petrecută de bucureșteni în acorduri de muzică, în mijlocul decorului verde al grădinii ParkLake. Mai multe detalii despre evenimentele ParkLake, dar și programul pot fi găsite pe www.parklake.ro și pe pagina de Facebook ParkLake Shopping Center.
Despre ParkLake Shopping Center
ParkLake Shopping Center este un proiect unic, care îmbină într-un mod armonios natura și shoppingul. Designul modern combină elemente inspirate de cei trei piloni, Parc – Natură − Familie și oferă oportunități excelente de petrecere a timpului liber în cadrul spațiilor de relaxare, de joacă, precum și locuri în care se poate practica sport sau se poate petrece ziua lucrând. Proiectat după cele mai înalte standarde internaționale, înconjurat de natură și situat în apropierea Parcului Titan, ParkLake oferă cea mai bună selecție de branduri disponibile pe piață și servicii de înaltă calitate într-un mediu eco-friendly și o atmosferă încântătoare. Mai multe informații despre ParkLake Shopping Center găsiți la: www.parklake.ro.
Orchestra de Cameră Radio
Orchestra de Studio, precursoarea actualei Orchestre de Cameră Radio, a fost înființată în anul 1947. În peste 30 de stagiuni, acest ansamblu a îmbinat activitatea de realizare în studio a înregistrărilor speciale destinate transmisiilor radio, cu prezenţa pe podiumul de concert. Prin varietatea repertoriului abordat (baroc, clasicism, muzica sec. XX etc.) şi prin cooptarea de solişti instrumentişti sau vocali, Orchestra de Studio a Radiodifuziunii Române a evoluat calitativ oferind emisiunilor muzicale numeroase titluri. Desigur, meritul aparţine în egală măsură maeştrilor aflaţi la pupitrul dirijoral: Constantin Silvestri, Mendi Rodan, Constantin Bobescu, Carol Litvin, Ludovic Bács. Din 1990, Orchestra de Studio s-a transformat în Orchestra de Cameră Radio.
Cu o stagiune permanentă de concerte şi înregistrări, acest ansamblu este o prezenţă activă şi atractivă în viaţa muzicală românească. Concertele susţinute la Sala Radio, în deplasări în ţară sau turneele în străinătate s-au constituit în adevărate evenimente muzicale. Succesul festivalurilor Bach-250, Haydn, Schubertiada, Mozart – 250, Händel & Haydn, cele cinci ediţii ale Festivalului Internaţional de Chitară, Festivalul Internaţional de Bandoneon şi Acordeon, Festivalul Seri cu orgă la Sala Radio, nu ar fi fost posibile fără contribuţia deosebită a Orchestrei de Cameră Radio.
Numeroasele lucrări înregistrate, multe în primă audiţie absolută, dintre care o parte fixate pe CD-uri, completează imaginea activităţii acestui ansamblu muzical. De numele Orchestrei de Cameră Radio este legată monumentala realizare a Integralei concertelor pentru pian şi orchestră de W.A. Mozart, în versiunea interpretativă a pianistei Dana Borşan, un eveniment discografic în premieră absolută în istoria muzicii româneşti.
Repertoriul specific al formaţiei s-a axat şi pe promovarea unor lucrări mai puţin cunoscute, în primă audiţie românească, oferta diversă şi interesantă fiind unul dintre punctele de atracţie pentru publicul meloman. La aceasta se adaugă şi o bogată reprezentare a muzicii româneşti.

La faima ansamblului, de-a lungul istoriei sale de peste jumătate de secol, au contribuit aproape toţi dirijorii români importanţi, precum şi maeştrii ce fac parte din elita vieţii muzicale internaţionale: Horia Andreescu, Enrique Garcia Asensio, Marco Balderi, Gabriel Bebeşelea, Jean Pierre Berlingen, Francois Xavier Bilger, Robert Bokor, Amaury du Closel, Iosif Conta, Peter Csaba, Lawrence Foster, Christopher Wareen Green, Leonid Grin, Tetsuji Honna, I.Ionescu-Galati, Cristian Mandeal, Camil Marinescu, Paul Meyer, Milen Nachev, Thomas Rösner, Roberto Salvalaio, Deja Savic, Gerd Schaller, Tiberiu Soare, Ralf Sochaczewsky, Neil Thomson, Gian Luigi Zampieri, Jin Wang ş.a.
S-a remarcat prezenţa unor solişti români de prestigiu din ţară şi din străinătate: Cristina Anghelescu, Dana Borşan, Dana Ciocârlie, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, George Crăsnaru, Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu, Valentin Gheorghiu, Daniel Goiţi, Dan Grigore, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Horia Mihail, Eugenia Moldoveanu, Mariana Nicolesco, Adina Niţescu, Aurelian Octav Popa, Liviu Prunaru, Ion Ivan Roncea, Eugen Sârbu, Georgeta Stoleriu, Răzvan Suma, Eduard Tumagian, Alexandru Tomescu, Mihaela Ursuleasa, Lory Wallfsch, Bogdan Zvorişteanu, ş.a.
Se cuvin menÅ£ionate ÅŸi numele unor importanÅ£i oaspeÅ£i străini: Emanuel Abbühl, Dmitri Alexeev, Yossi Arnheim, Claudi Arimany, Pierre-Yves Artaud, Brigitte Balley, Igor Bezrodnii, Gabriel Bianco, Daniel Blumenthal, Vladimir Bunin, Grace Bumbry, Marc Coppey, Costas Cotsiolis, Christopher Czaya-Sager, Aniello Desiderio, Richard Galliano, Lorenzo Gatto, Elina GaranÄa, David Grimal, Rivka Golani, Natalia Gutman, Monique Haas, Barbara Hendricks, Patricia Kopatchinskaja, Elisabeth Leonskaja, Misha Maisky, Carlo Marchione, Dominique Merlet, Alexis Mouzourakis, Vasso Papandoniou, Michel Portal, Susana Prieto, Hiroko Sakagami, Peter Soave, Pavel Steidl, Gerhard Reichenbach, Katia Ricciarelli, Michael Roll, Laura Vukobratovic, Andreas von Wagenheim, Sonia Wieder Atherton ÅŸ.a.
Promovarea tinerilor dirijori şi interpreţi români face parte din strategia de management a acestei orchestre constituite, la rândul său, preponderent din valoroşi tineri muzicieni. Turneele peste hotare în Rusia, Ucraina, Austria, Spania, Franţa, Italia, Japonia, Grecia, Cipru, Germania, Coreea de Sud, înregistrările pe discuri, filmele de televiziune, participările la ediţiile Festivalului Internaţional George Enescu, ale Festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi au fost apreciate de public și presa de specialitate.
Irina Sârbu
ÃŽn funcÈ›ie de repertoriul pe care îl abordează, Irina Sârbu își modelează vocea cu un timbru aparte, uÈ™or de recunoscut, È™i își conduce imaginaÈ›ia improvizatorică în numeroase direcÈ›ii, fiecare spectaculoasă în felul ei. Jazz-ul domină È™i își lasă amprenta asupra fiecărei melodii de la „Route 66†la „C’est si bonâ€, de la „One note samba†la „Ciocîrlia†și “Hora staccato”, de la melodica amplă È™i intens susÈ›inută a creaÈ›iei româneÈ™ti interbelice de genul „Zaraza†la percuÈ›ia vocală care explodează imprevizibil, luminoasă È™i colorată ca un foc de artificii pe cel mai recent album al solistei – „Șapte Scări†– alături de ETHNOTIC Project. Prin ceea ce face cu talentul ei bine lucrat în mulÈ›i ani de studii de specialitate, Irina Sârbu se impune puternic în faÈ›a publicului È™i rămâne definitiv fixată în memorie. Datorită originalității È™i manierei de a prelucra melodiile devenite clasice sau de a cânta vocal într-un mod original È™i unic teme instrumetale din folclorul românesc, valoarea vocalistei este unanim recunoscută. A concertat atât în È›ară cât È™i în străinătate – New York, Washington, Paris, Atena, Madrid, Viena, VeneÈ›ia, Bruxelles, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Milano – în recitaluri de club sau la festivaluri naÈ›ionale È™i internaÈ›ionale de jazz. Curioasă, într-o permanentă căutare de nou (deÈ™i îndragostită iremediabil de jazz-ul clasic), Irina Sârbu oferă mereu publicului programe interesante È™i originale.
Constantin Adrian Grigore
ÃŽn perioada studiilor urmate în Å£ară, apoi în Polonia la Academia de Muzică „Karol Lipinskiâ€, dirijorul Constantin Grigore a beneficiat de îndrumarea unor maeÅŸtri recunoscuÅ£i ai dirijatului: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galati È™i dirijorul polonez Marek Pijarowski. Constantin Grigore s-a perfecÈ›ionat printr-un stagiu de asistență la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011) sub îndrumarea maestrului Marek Janowski È™i ulterior (2012) la Bayerische Rundfunk ÅŸi Munchner Philharmoniker, unde a participat la repetiÈ›iile È™i concertele susÈ›inute de Mariss Jansons, Bernard Haitink, Alain Gilbert, Paavo Jarvi, Lawrence Foster sau Vasily Petrenko, în paralel participând ÅŸi la cursurile de fenomenologie susÅ£inute de Konrad von Abel.
Constantin Adrian Grigore a susÅ£inut concerte la pupitrul unor orchestre importante, atât din Å£ară (Orchestra Simfonica a Filarmonicii “George Enescuâ€, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra NaÈ›ională Radio, Filarmonica de Stat “Moldova†din IaÈ™i, Filarmonica “Ion Dumitrescu†– Rm. Vâlcea, Filarmonica “Paul Constantinescu†din PloieÈ™ti, Filarmonica de Stat din PiteÅŸti, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica de Stat din Oradea, Orchestra Teatrului “Nae Leonard†din GalaÅ£i, Orchestra Teatrului de Opera È™i Balet “Oleg Danovskiâ€, Orchestra Teatrului NaÅ£ional de Operetă È™i Musical din BucureÅŸti) cât ÅŸi de peste hotare (Polonia – Orchestra de Cameră „R-20†din Wroclaw, Filarmonica din Kielce, Orchestra NaÅ£ională de Cameră a Republicii Moldova sau Filarmonica “Serghei Lunchevici†din ChiÈ™inău).
De asemenea, este unul din membrii fondatori È™i dirijorul orchestrei de cameră “Camerata Regalăâ€, cu care a susÈ›inut numeroase concerte în România, dar È™i în Albania, Republica Moldova sau Polonia, iar în ianuarie 2016 a fost invitat de către Institutul Cultural Român, să susÈ›ină un concert la pupitrul Cameratei Regale, în MozartSaal din Konzerthaus Viena. ÃŽn anul 2017 a fost invitat la pupitrul Filarmonicii Regale din Liege, unde a susÈ›inut o serie de 7 concerte în Liege (Sala Filarmonicii), Bruxelles (Bozar), Ath, Ottignes È™i Namur.
Constantin Adrian Grigore a colaborat cu soliști de renume ai scenei muzicale precum Florin Croitoru, Rebekka Hartmann, Nicolae Licaret, Daniel Podlovschi, Gabriel Croitoru, Florin Ionescu Galați, Ilian Garnet, Aura Twarowska, Teodor Ilincai, Cristian Mogosan, Irina Iordachescu, Sergi Gimenez Carreras, Sorina Munteanu, Iulia Merca, Katarzyna Dondalska, Stefan Ignat, Ana Maria Donose, Cristina Anghelescu, Ioana Cristina Goicea, Raluca Ouatu, Tina Munteanu, Horea Haplea, Ingmar Anthony Lazar, Cristian Sandrin, Ioana Ilie, Laura Nicorescu, Anna Mirescu, Natalia Konik, Wictor Kociuban, Piotr Banasic, Alessandro Safina sau Corul National de Camera Madrigal.
Constantin Grigore a primit numeroase premii ÅŸi distincÅ£ii – ca È™ef de promoÅ£ie al UNMB, premiul fundaÅ£iei „FraÅ£ii Bucovineni†(2006), premiul I la concursul de interpretare „Garabet Avachianâ€, semifinalist la Concursul de Dirijat “Jeunesses Musicales Bucuresti†– ediÈ›ia 2010, precum ÅŸi diverse diplome acordate de Guvernul României pentru colaborarea ÅŸi coordonarea a numeroase proiecte culturale. A colaborat cu instituÅ£ii de prestigiu ca Ministerul Culturii ÅŸi Cultelor din România, Artexim sau ICR VarÅŸovia. ÃŽn prezent, Constantin Grigore este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală.