Seminar stiintific “ Excelenţă în reabilitarea orală: studii clinice privind reabilitarea orală”.

Investeşte în oameni !

 

Proiect cofinanţat din Fondul Social
European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007
– 2013

Axa prioritară 1 „Educația și formarea
profesională în sprijinul cre
șterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”

Domeniul major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educație și formare”

Titlul proiectului: „Centru de formare
speciali
ști și resurse în
reabilitare orală”

Numărul de identificare al contractului: POSDRU/87/1.3/S/62208

 

Data 07.12.2011

Comunicat de presa

Seminar stiintific “ Excelenţă
în reabilitarea orală: studii clinice privind reabilitarea orală”.

 

Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr.T.Popa” – IaÅŸi în
parteneriat cu Universitatea de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu” –
Cluj-Napoca, Societatea Romana de Reabilitare Orala Iasi, Asociatia Medicala
Romana Bucuresti şi Universitatea “Johan Wolfgang Goethe” – Centrul Medical,
Departamentul de Chirurgie Orala, Cranio-Maxilofaciala, implementeaza incepand
cu data 01.01.2011, proiectul cu titlul “Centru
de formare specialisti si resurse in reabilitare orala”
in cadrul axei
prioritare 1 „Educatia si formarea profesională în sprijinul cresterii
economice si dezvoltării societăii bazate pe cunoastere”, domeniul major de
intervenţie 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educatie si formare”.

 

Obiectivul general al proiectului vizeaza crearea unui sistem de
formare pentru dezvoltarea competentelor personalului din invatamantul superior
din domeniul medicinei dentare, prin participarea la programe de formare,
perfectionare si acces la cele mai noi tehnologii inovative si informatii din
domenii specifice.

In perioada celor 3 ani in care se va derula acest proiect, se
vor desfasura activitati care au menirea de a ridica standardele in cadrul
medicinei dentare si in formarea unor specialisti care sa detina competente in
domeniul reabilitarii orale, standarde care sa reprezinte o premiera nationala
a invatamantului si a asistentei medicale dentare din Romania.

In decursul primului an de implementare s-au atins mai multe
rezultate care au condus la  o promovare
prin valoare a proiectului. Astfel incat, specialistii au realizat o analiza
numita “ Reabilitarea orala din Romania vs reabilitarea europeana in Europa”.  Acest studiu comparativ a urmarit tehnologiile
folosite cu diferite variatii de design, manopere si modalitati de elaborare a
solutiilor terapetutice. O mare realizare in cadrul proiectului a constituit-o
infiintarea Centrului de Formare si Resurse in Reabilitarea Orala, aceasta
constituindu-se in cadrul unei mese rotunde unde s-au stabilit atributiile
centrului, regulamentul de functionare si aria de actiune.

De asemenea, s-a constutuit in cadrul proiectului o retea in
domeniul medicinei dentare, cu institutii din tara si din strainatate. Aceasta
retea fiind administrata de Centrul de Resurse si Formare creat. In decursul primului
an a avut loc o conferinta stiintifica, conferinta ce a presupus abordarea unor
tematici educationale implicate in elaborarea curriculelor postuniversitare. In
luna septembrie s-a desfasurat la Iasi un
seminar stiintific la care au fost  invitati 15 specialisti din domeniul reabilitarii orale care au abordat
elemente ce descriu mijloacele moderne actuale, care permit o investigare si un tratament de excelenta, pregatind un teren favorabil
posibilitatilor de aplicare a unor scheme terapeutice cat mai performante in
domeniul medicinei dentare.

O alta mare realizare a acestui proiect este constituita de
elaborarea  a zece studii in vederea
conturarii curriculumului in reabilitare orala. Temele studiilor sunt: 1. Conduita
terapeutica stomatologica la pacientii cu dizabilitati psihice, 2. Diabetul zaharat:
interferente in  reabilitarea orala, 3. Endocardita
si pericardita bacteriana secundare
focarelor  septice orale, 4. Hepatita
cronica cu virus B si C, implicatii in practica stomatologica, 5. Infectia HIV/
SIDA  – implicatii in practica stomatologica,
6. Evaluarea vascularizatiei cu doppler vascular la pacientii cu patologie
generala, 7. Reabilitarea  parodontala in
contextul bolilor sistemice.Interrelatii etio-patogenice, boli sistemice –
boala parodontala, 8. Patologia cardio-vasculara si implicatiile ei in
chirurgia dento-alveolara, 9. Infectii virale herpetice cu rasunet asupra
cavitatii orala, 10. Sepsisul cu poarta de intrare orala.

In concluzie, proiectul isi propune sa formeze un cadrul de sustinere
intre specialistii din domeniul reabilitarii orale care sa sustina cu succes  cooperarea intre specialisti.

In cadrul proiectului va avea loc o conferinta de presa in data
de 08.11.2011, la ora 13:00 la sediul restaurantului “La Castel” unde se va promova
activitatile proiectului in cadrul dezbaterilor privind “Excelenta in reabilitare orala”.

Persoana de contact: Moderator Manager de Proiect, Prof. Univ.
Dr. Norina Consuela Forna, Decan FAcultatea de Medicina Dentara, Universitatea
de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi.

Email : profforna@gmail.com.

Telefon 0735523399

Â