Una din cele mai importante initiative la nivel european care are drept scop promovarea mobilitatii cercetatorilor este EURAXESS – Cercetatori in miscare (http://ec.europa.eu/euraxess), initiativa a Comisiei Europene si a tarilor participante in cadrul programelor de cercetare din Uniunea Europeana.
Ca stat membru al Uniunii Europene, Romania a aderat la aceleasi principii privind stimularea mobilitatii cercetatorilor si este, deci, parte la aceleasi programe destinate cercetarii si, in special, dezvoltarii resursei umane in domeniu.
Astfel, Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) si Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCSDI), ca institutii responsabile cu dezvoltarea domeniului cercetarii romanesti, au preluat implementarea initiativei europene si in Romania.
In acest sens a fost creat portalul EURAXESS Romania (www.euraxess.ro) ca instrument de promovare a acestei initiative.
De la data lansarii acestuia (3 martie 2010) si pana in prezent (27 aprilie 2011) portalul a inregistrat 10.752 de vizitatori. La nivelul intregului program, exista pana in acest moment 17.106 CV-uri depuse si 5.351 locuri de munca disponibile. Numarul conturilor create de catre cercetatorii romani este de aproximativ 550.
EURAXESS Romania reprezinta o extensie nationala a EURAXESS – Cercetatori in miscare.
Intre tarile care fac parte din reteaua EURAXESS se numara: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria (state membre ale Uniunii Europene) si Croatia, Elvetia, Islanda, Israel, Liechtenstein, Norvegia, Serbia, Turcia (state din vecinatatea Uniunii).
Portalul dedicat acestui program – www.euraxess.ro – este construit in jurul a patru mari piloni:
EURAXESS Jobs – un instrument de recrutare, netaxabil.
Aici, orice companie sau institut de cercetare poate afisa gratuit locuri vacante si poate cauta CV-urile unor cercetatori internationali de prim rang. De asemenea, tot aici, orice cercetator isi poate depune CV-ul, prin crearea unui cont, si poate realiza o cautare pentru jobul dorit in functie de cateva criterii relevante cum ar fi tara de destinatie, domeniul de cercetare sau organizatia gazda.
Toate aceste date sunt salvate intr-o baza de date unica, europeana.
EURAXESS Services – o retea ce contine peste 200 de centre situate in 37 de tari europene. Acestea ofera asistenta cercetatorilor si familiilor acestora in planificarea si organizarea sederii intr-o tara straina. Acest serviciu personalizat, oferit in mod gratuit, ajuta in abordarea unor chestiuni precum cazarea, viza si permisele de munca, cursuri de limbi straine, scoli pentru copii, asigurarile sociale si ingrijirea medicala.
EURAXESS Rights – ofera toate informatiile legate de Carta Europeana a Cercetatorilor si Codul de Conduita pentru Recrutarea Cercetatorilor. Carta stipuleaza drepturile si obligatiile cercetatorilor, precum si ale institutiilor de cercetare si finantare. Codul vizeaza asigurarea unui tratament egal pentru toti cercetatorii din Europa si sporeste transparenta in procesul de recrutare a acestora. Un numar mare de institute de cercetare de varf au subscris deja la Carta si la Cod.
EURAXESS Links – ofera cercetatorilor europeni care lucreaza in strainatate servicii web interactive pentru a-i mentine uniti atat intre ei, cat si cu Europa.
Pentru orice detalii si informatii suplimentare privind serviciile EURAXESS, va stam la dispozitie prin toate Centrele de servicii si Punctele de contact din Romania, ale caror date de contact sunt disponibile la acest link:Â http://www.euraxess.ro/ro/servicii-euraxess/centre-de-servicii.html
EURAXESS ROMANIA, Centrul National de Mobilitati
ANCS – Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica
UEFISCDI – Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior,
a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii
Persoana de contact:
Adriana Tran
Mobil:
0740202064