Â
Instrumentele IT ajuta cadrele didactice sa-si dezvolte cariera
In aceasta luna, 255 de cadre didactice care au participat la cursul “Instruirea in societatea cunoasterii†vor fi evaluate si vor primi un certificat de competente. Aceasta este cea de-a doua sesiune de formare din cadrul programului POSDRU 19/1.3/G/15719 Cariera didactica in societatea cunoasterii adaptata la regiunea NV – Maramures, Salaj, Satu Mare, Cluj si Bistrita Nasaud.
Â
Programul este co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Proiectul ajuta cadrele didactice experimentate si studentii – viitori profesori – sa integreze noua tehnologie in procesul de educatie pentru a dezvolta competentele de gandire si invatare ale elevilor. Cadrele didactice participante vor dobandi la absolvirea programului de formare continua noi informatii si resurse pentru a promova folosirea eficienta a tehnologiei la clasa.
Â
Obiectivele specifice ale programului de formare continua “Cariera didactica in societatea cunoasterii adaptata la regiunea NVâ€, aflat in cea de-a 11 luna de implementare, sunt formarea si certificarea cadrelor didactice in vederea implementarii cursului „Instruirea in societatea cunoasteriiâ€, tiparirea suportului de curs pentru cadrele didactice participante la formare, asigurarea calitatii programului de formare a cadrelor didactice, dezvoltarea oportunitatilor de cariera pentru dascalii din grupul tinta.
Â
Proiectul, al carui beneficiar este compania SIVECO Romania SA, este realizat in parteneriat cu reprezentantii Casei Corpului Didactic din judetul Maramures si este co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – POS DRU 2007-2013.
Â
De-a lungul celor 2 ani in care se va desfasura acest program vor fi instruite 900 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar, care provin din judetele aferente regiunii Nord Vest in care se implementeaza proiectul, respectiv Maramures, Salaj, Satu Mare, Cluj si Bistrita Nasaud.
Â
Alaturi de furnizor si partener, un rol important este detinut de 15 experti in formare care vor realiza efectiv formarea dascalilor din grupul tinta.
Â
Profesorii vor urma cursul „Instruirea in societatea cunoasterii†realizat de-a lungul a 89 de ore, iar la finalizarea acestuia vor obtine un atestat de competente profesionale purtator a 25 de credite transferabile.Â
In cadrul intalnirilor care au avut loc pentru analizarea proiectului, echipa de implementare si reprezentantii echipei Partenerului in proiect, respectiv Casa Corpului Didactic Maramures, au facut o prezentare generala a programului de formare continua si a statusului implementarii acestuia.