PRIMÄ‚RIA ROÅžIA MONTANÄ‚: ADEVÄ‚RATA SÄ‚RBÄ‚TOARE A ROÅžIEI MONTANE ESTE ZIUA MINERULUI

Roşia Montană, 6 februarie 2011 – Cu prilejul zilei de 6 februarie, Primăria Roşia Montană salută împlinirea a 1880 de ani de la prima atestare documentară a celei mai vechi localităţi miniere din România.

Cu această ocazie, Primăria îşi reafirmă convingerea că mineritul, activitatea tradiţională care defineşte identitatea zonei, trebuie să continue şi de acum înainte, pentru a asigura Roşiei Montane dezvoltarea economică, socială şi culturală de care are nevoie.

„Roşienii sunt în această perioadă preocupaţi de viitorul lor şi al copiilor lor. Aici, mineritul a fost dintotdeauna o adevărată tradiţie, iar oamenii îşi doresc să îşi poată practica din nou meseria”, a declarat Eugen Furdui, primarul comunei Roşia Montană.

Roşia Montană, parte componentă a Ţării Moţilor, din Munţii Apuseni, reprezintă zona cu cel mai mare zăcământ auro-argintifer din Europa. Paradoxal însă, tot în această zonă, lipsa locurilor de muncă a atins în prezent un nivel alarmant de peste 80%, în absenţa oricăror activităţi miniere.

„Mineritul rămâne pentru Roşia Montană unica şansă reală de dezvoltare, singura sursă de venituri care va putea asigura dezvoltarea durabilă a acestei zone remarcabile. Este ceea ce transmitem în fiecare an şi cu ocazia Zilei Minerului, adevărata sărbătoare a locului. Pe cei care doresc să fie alături de comunitatea noastră îi invităm la vară să sărbătorim împreună tradiţia mineritului, în mod autentic”, a adăugat Eugen Furdui.

„Ziua Minerului” este un eveniment sărbătorit anual în comunităţile din zonele unde există sau au existat exploatări miniere. În fiecare an, în ultima duminică din luna august, mii de localnici din Roşia Montană şi din zonele învecinate se adună pentru a sărbători tradiţia mineritului, care defineşte de mii de ani aceste meleaguri.

Pentru mai multe informaţii:

Eugen Furdui

Primar Comuna Roşia Montană

0258 783 101