• 2010: Opt noi modele
• Investitii pe scara larga pentru viitor
• 2009: Cifre de vanzari mai mari decat cele preconizate, in pofida crizei
• 2009: Rezultate pozitive de-a lungul intregii perioade
Audi incepe in forta anul 2010. Pe parcursul urmatoarelor douasprezece luni, marca va lansa opt modele noi. In plus, Audi continua sa accelereze ritmul si din punct de vedere al investitiilor. „Desi efectele crizei economice globale se vor face simtite si in urmatoarele douasprezece luni, obiectivul nostru este acela de a obtine o crestere suplimentara in 2010â€, a declarat Rupert Stadler, presedinte al consiliului de administratie al AUDI AG. In acest scop, Audi porneste de la premise solide: obiectivul initial al companiei pentru anul 2009 a fost acela de a comercializa 900.000 de automobile, pentru ca apoi, in luna noiembrie, acesta sa fie marit la 925.000 de unitati. Mai mult decat atat, compania a inregistrat o marja semnificativa de profit de-a lungul anului 2009.
„La inceputul anului incertitudinile inca predomina. Cu toate acestea, unindu-si fortele intr-un efort comun, toti angajatii Audi au lucrat cu dedicare pentru a ne pastra cu succes pozitia, mai mult decat ar fi putut sa o faca firmele concurenteâ€, astfel a rezumat Stadler anul 2009. Pe langa cifrele de vanzari pentru modelele Audi Q5, Audi A6 si Audi A5, rezultatele extraordinare obtinute pe cea mai mare piata straina, China, au contribuit de asemenea la rezultatele pozitive ale cifrelor de vanzari. Astfel, Audi isi depasise deja rezultatele de vanzari pentru intreg anul 2008 (119.598 de automobile) inca din ultima saptamana a lunii octombrie.
Date fiind cifrele bune de vanzari, rezultatul financiar pentru anul 2009 a ramas de asemenea unul pozitiv. In pofida tendintei generale negative ale pietei, Grupul Audi a inceput noul an cu un rezultat pozitiv de 363 de milioane de euro in primul trimestru.
Astfel, compania Audi a realizat un profit cumulat de 1.172 de milioane de Euro in primele trei trimestre, aferent unei rentabilitati a vanzarilor de 5,4 la suta – o valoare de top pentru industria auto in anul afectat de criza 2009.
Profitul obtinut in cel de-al patrulea trimestru este chiar mai ridicat decat cel raportat pentru trimestrul al treilea (348 de milioane de euro). Astfel, ne-am indeplinit obiectivul de a obtine un rezultat pozitiv, stabilit la inceputul anului 2009.
Evenimentele de celebrare a aniversarii cu numarul 100 a marcii vor ocupa, de asemenea, un loc important in amintirile noastre. La seara de gala ce a avut loc pe data de 16 iulie, cei 1.800 de invitati s-au bucurat de discursul sustinut de cancelarul german Angela Merkel la Ingolstadt, de lansarea noului Audi A5 Sportback si de concertul oferit in premiera de pianistul chinez Lang Lang la pianul de concert Audi Design. Pe parcursul festivalului care a urmat, publicul de la Ingolstadt a fost incantat de reprezentatia muzicala a formatiei „Die Fantastischen Vier†si a fost fermecat de automobilele de curse de epoca pe circuitul renumit la nivel mondial, Donauring. Sarbatorile au fost incheiate in toamna, odata cu festivalul „60 de ani Audi la Ingolstadt†si cu festivitatile centenare desfasurate in centrul orasului Neckarsulm si la uzinele Audi.
Anul 2009 a fost de asemenea unul marcat de momente spectaculoase in domeniul sportiv. De exemplu, la finele lunii iulie, cele patru echipe de fotbal de top A.C. Milan, Boca Juniors, FC Bayern Munich si Manchester United au concurat in Cupa Audi la Allianz Arena din München. La final, echipa din München a iesit victorioasa in acest turneu desfasurat in premiera. In plus, Audi a stabilit tendintele si in sporturile cu motor, continuandu-si povestea de succes: Timo Scheider si-a aparat titlul DTM, aducandu-i marcii Audi privilegiul de a fi prima care castiga acest titlu in trei ani consecutivi.
Primul loc a reprezentat de asemenea obiectivul competitiei pentru eficienta „Audi Efficiency Challenge, A to Bâ€. In acest caz, scopul nu a fost acela de a atinge primul linia de sosire, ci de a inregistra cel mai redus consum de carburant. In cadrul competitiei desfasurate pe parcursul a noua zile, pornind de la punctul A, situat in insulele norvegiene Lofoten, si pana in Bée din nordul Italiei, valorile consumului au demonstrat eficienta deosebita a intregii game de modele Audi. Invingatorul general a fost modelul Audi A3 1.6 TDI. Cu un consum mediu de numai 3,3 litri per 100 km, acesta s-a pastrat cu mult sub valoarea sa de consum standard de 3,8 litri.
Eficienta este prevazuta ca dotare standard la Audi, iar acest lucru este demonstrat de premiul „Masina ecologica a anului†castigat de modelul Audi A3 TDI in cadrul salonului auto de la Los Angeles. Acest titlu este doar unul dintre numeroasele distinctii primite pe parcursul anului nostru aniversar.
Primul loc in studiul marcilor ADAC „AutoMarxX†(cea mai buna marca de automobile din Germania) si in „Auto Trophy 2009â€, la care se adauga premiul „Volanul de aurâ€, acordat de publicatia Bild am Sonntag modelului Audi A5 Sportback, toate acestea subliniaza traseul plin de succese urmat de companie. Faptul ca marca Audi este atat de bine primita, nu numai de clienti, ci si de specialisti, este atestat de studiile realizate de firma de consultanta Trendence si de Universum: Audi ramane cel mai popular angajator pentru studentii la inginerie din universitatile germane.
In fine, Audi a incheiat anul cu un eveniment deosebit: noul Audi A8 si-a celebrat premiera mondiala intr-un cadru extraordinar la Miami, o capitala a artei si a designului. Noua nava amiral a marcii a fost lansata in cadrul vernisajului „The Art of Progressâ€, in mijlocul lucrarilor de arta selectate din Pavilionul Audi, special creat in acest scop. Cu toate acestea, sedanul sport de lux a fost doar unul dintre numeroasele produse noi: in anul 2009, Audi a lansat pe piata sase modele noi. De asemenea, marca si-a dezvaluit propria viziune pentru viitor: in cadrul editiei din 2009 a salonului auto international de la Frankfurt, compania si-a prezentat prototipul de prezentare, Audi e-tron, un automobil sport exclusiv electric de inalta performanta, programat sa intre in productia de serie la scara redusa nu mai tarziu de 2012.
Sursa: Porsche Romania / Scorpion
Inca din 1998 SCORPION este distribuitor Volkswagen si Audi pe judetele Vrancea, Galati si Braila.
Experienta dobandita in acest timp garanteaza calitatea tuturor serviciilor pe care le oferim:
– ‘One Stop Shop’ – finantare, asigurare si servicii post-vanzare. Pe toata durata contractului de finantare – in leasing sau credit – clientul beneficiaza de consultanta specializata atat din partea companiei noastre cat si din partea personalului Porsche Bank.
– service complet pentru intreaga gama de autoturisme Volkswagen si Audi;
piese de schimb din stoc sau la comanda.
Noul showroom Scorpion Exim din Focsani, Calea Moldovei nr.16 va asteapta zilnic, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Pentru orice intrebari, consultantii nostri de vanzari si service va stau la dispozitie la telefoanele:
0237 – 236.866 – Romtelecom centrala;
0237 – 236.868 – Receptie directa Mecanica;
0237 – 236.869 – Receptie directa Tinichigerie;
0721 – 330.395 – Mobil Vodafone;
0740 – 046.460 – Mobil Orange.
De asemenea, va asteptam showroom-ul Scorpion din Galati, Str. Brailei nr. 269, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Secretariat: 0236-44 00 00
Vanzari VW: 0236-49 92 94
Programari Service: 0236-44 00 01
0236-44 00 02
Fax: 0236-44 44 99
Tractari non-stop: 0731-24 02 40
Contact: Departamentul Marketing & Comunicare.
email: dan.stefan@scorpion.ro, Tel./Fax: 0237 236 866 int. 202
http://danyrolux.blogspot.com – Stiri si comunicate auto privind marcile Volkswagen si Audi