BucureÅŸti, 11 mai 2010
Duminică, 9 mai, de Ziua Europei, în pădurile din nordul Bucureştiului peste 1300 de ciclişti au înfruntat ploaia şi noroaiele la Prima Evadare, cel mai mare marton MTB din România. Deşi vremea s-a jucat cu emoţiile organizatorilor, cicliştii prezenţi în număr mare au înseninat atmosfera, şi-au depasit limitele încercând să termine cursa şi au doborât recordul pe care îl stabiliseră cu un an în urmă la prima ediţie: cel mai mare număr de ciclişti care au participat vreodată la o competiţie de acest gen din România.
Ciclişti profesionişti şi amatori, din capitală sau din oraşe îndepărtate ale României, au concurat în pădurile din nordul Bucureştiului, pentru a susţine mişcarea şi un stil de viaţă sănătos.
Cel mai rapid concurent ÅŸi „primul evadatâ€, care a parcurs integral traseul de 55 de kilometri între BucureÅŸti ÅŸi complexul Astoria din Snagov a fost Frunzeanu Marian de la Clubul Dinamo, care la sfârÅŸitul traseului a declarat: „A fost un traseu frumos, iar competiÅ£ia aceasta este cea mai bună ocazie de a deschide sezonul maratoanelor de MTB din România.â€. Concurenta a fost dură, locul doi fiind ocupat de Tudor Oprea, unul din cei mai buni mountainbikeri din tara ÅŸi reprezentantul României la Olimpiada din Atena. De asemenea Dinu Vlad a încercat să-ÅŸi apere locul 1 câştigat anul trecut. Printre concurenÅ£i s-au aflat ÅŸi aproximativ 50 de cetăţeni străini, categoria masculină peste 35 de ani fiind câştigată de Ulisse Gheduzzi originar din Italia.
Locul I la categoria feminină a fost câştigat de Fodor Emese din Odorheiul Secuiesc, sportiva câştigând aproape toate concursurile de mountainbike la aceasta categorie în ultimii 6 ani.
La categoria tandem a câştigat echipajul Bereci Jeno şi Butu Arnold Csaba, un echipaj care poate fi considerat un exemplu pentru toţi, unul din membri fiind nevăzător. Butu Arnold Csaba are 34 de ani şi a rămas fără vedere de la vârsta de 8 ani. El a făcut turul Europei pe o bicicletă specială.
Din cauza ploii care a crescut dificultatea traseului, aproximativ 400 de concurenţi au abandonat la punctele de verificare din Tunari, Căciulaţi şi pădurea Baloteşti. O parte din ei au avut schimbătoarele rupte din cauza noroiului. Aceştia au fost conduşi la finish sau zona de start de către organizatori cu autobuze puse la dispozitie de RATB şi Primăria Municipiului Bucureşti.
La maraton s-au înscris chiar şi reprezentanţi ai sponsorilor, dovedind odată în plus adeziunea pentru cauza pe care au sprijinit-o. “Colegi din COSMOTE au luat parte la Prima Evadare pentru a oferi un exemplu personal despre ce înseamnă un stil de viaţă sănătos. Prin strategia noastră de responsabilitate socială ne-am propus să promovăm şi să încurăjam cât mai mult acest mod de viaţă. Succesul acestui eveniment ne bucură deoarece reprezintă o dovadă în plus a faptului că numărul persoanelor care conştientizează că sportul reprezintă primul pas pentru un stil de viaţă sănătos, într-un mediu înconjurător cât mai curat, este într-o continuă creştere.†a spus Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Manager la COSMOTE, sponsorul principal al evenimentului.
Odată ce timpul regulamentar pentru parcurgerea traseului a fost epuizat, organizatorii au decernat premiile din cadrul tombolei Prima Evadare. Biciclete, ochelari de soare şi echipament specific şi-au gasit proprietari printre cei 900 de ciclişti aflaţi la finish.
Prima Evadare este singurul maraton de mountain-bike din Bucureşti şi cel mai de anvergură concurs de acest gen din ţară. Aflat la a doua ediţie, concursul s-a desfăşurat pe drumuri de ţară, prin pădurile din nordul capitalei, pe o distanţă de aproximativ 55 de km, între Bucureşti şi Snagov. Traseul a fost marcat pe întreaga distanţa de concurs, a fost prevăzut cu 10 puncte de control şi 4 zone de alimentare. Anul trecut concursul a adus la start peste 600 de concurenţi, stabilind un record naţional de participare, iar anul acesta numarul participanţilor a fost mai mult decat dublu, în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile.
Evenimentul a fost organizat de Clubul Alpin Român şi NoMad Adventure Team, şi a fost susţinut de COSMOTE în calitate de sponsor principal, VÖSLAUER, Dole, Bikexpert şi Primăria Municipiului Bucureşti. Primăriile din Otopeni, Tunari, Moara Vlăsiei, Baloteşti şi Snagov s-au implicat şi ele şi au curăţat de deşeuri zonele adiacente traseului. A fost o muncă extraordinară şi o dovadă că în România se întâmplă şi lucruri frumoase. Porţiunea cea mai dificil de ecologizat a revenit primăriei din Moara Vlăsiei, care a ridicat de pe malul lacului Cociovaliştea peste 50 de saci de PET-uri.
Mulţumim Poliţiei şi Jandarmeriei române care s-au mobilizat pentru al doilea an consecutiv, cu scopul de a asigura alături de voluntari siguranţa competitorilor de la Prima Evadare în zonele de traversare a drumurilor.
Pentru detalii suplimentare puteţi accesa www.primaevadare.ro sau puteţi contacta organizatorii: Daniel Sărdan – 0723 383 071.
Pentru fotografii din cadrul competiţiei puteţi accesa http://primaevadare.ro/imagini/