Instruirea grupului țintă în cadrul proiectului „FEMINA – creșterea abilităților și calificărilor femeilor”, acum și în BUCUREȘTI-ILFOV

SC. ILE Trade Company SRL, în calitate de Beneficiar anunță demararea activității de instruire a grupului țintă în cadrul proiectului „FEMINA – creșterea abilităților și calificărilor femeilor” în regiunea BUCUREȘTI-ILFOV, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Investește în oameni!

Prima sesiune de formare în regiunea București-Ilfov a început pe 27 iunie 2011.

Fiecare sesiune de formare are o durată de 5 zile, iar programul este 9.00 – 15.00, de luni pană vineri.

La cursurile FEMINA pot participa femei, din mediul rural și urban, cu vârste cuprinse între 18-60 de ani. Din punct de vedere socio-economic aceste persoane trebuie să fie șomere, inactive sau să se ocupe cu agricultura de subzistență.

O grupă de instruire poate cuprinde un număr de minim 10 persoane și maximum de 15 persoane, care trebuie să respecte profilul grupului țintă, menționate mai sus.

Participantele la acest curs vor dobândi, la finalul cursului, abilități noi în domeniul cusutului, brodatului și călcatului, cu ajutorul utilajelor industriale și casnice. De asemenea vor dobândi cunoștințe despre protecția muncii și noțiuni despre antreprenoriat, mai exact, cum să demareze o activitate pe cont propriu, o latură importantă a cursului fiind cea practică, aplicativă la mașinile industriale și casnice, existente în sala de curs.

La finalul celor 5 zile de curs, fiecare cursantă va primi, o diplomă de participare, precum şi o maşină de cusut casnică, sub formă de subvenţie în natură, pe care o va putea folosi pentru dezvoltarea propriei afaceri.

Pentru înscrieri la cursurile de instruire, ne puteţi contacta la numărul de telefon 0746.029.220, ne puteți scrie pe adresa de email femina@iletrade.ro, sau puteti trimite solicitarea dvs. de înscriere folosind secțiunea “Trimite datele date” de pe site-ul proiectului: www.proiect-femina.ro .