ICC România împlinește 20 de ani de la înființare

Asociația Umanitară ”Iubire și Cămin pentru Copii” aniversează anul acesta 20 de ani de la înființare și dorește să sărbătorească acest eveniment împreună cu toți cei care i-au fost alături în toată această perioadă.

Evenimentul va avea loc duminică, 16 Octombrie 2011, la Centrul de Plasament ICC din localitatea Odobești, județul Dâmbovița, ora 13.00.

Programul aniversar va cuprinde cântece și poezii interpretate de copiii ICC, vizită într-una din casele sociale, vizită la brutăria centrului, experiențe împărtășite de membrii fondatori, mici surpize și o gustare pregătită de organizatori. Dacă vremea va fi favorabilă, evenimentul va avea loc în aer liber.

Vă puteți înscrie la evenimentul ”ICC la 20 de ani” prin e-mail la adresa loredana.diaconu@omedia.ro, prin telefon (sau sms) la unul din numerele: 0742.926.126 sau 0765.473.364. 

AsociaÅ£ia Umanitară “Iubire ÅŸi Cămin pentru Copii” (ICC Romania) a fost înfiinÈ›ată în anul 1991, domeniul de activitate fiind, iniÈ›ial,  sprijinirea familiilor aflate în dificultate. Din anul 1997 a început să funcÈ›ioneze un centru de plasament într-o vilă închiriată din BucureÅŸti, apoi, din cauza cheltuielilor prea mari privind chiria si întreÅ£inerea clădirii, s-a hotărât schimbarea sediului la OdobeÅŸti, în judeÅ£ul DâmboviÅ£a. ÃŽn acest loc, clădirile ÅŸi terenul fostului CAP au fost transformate într-un spaÅ£iu potrivit pentru creÅŸterea copiilor.

Ulterior s-a început construirea Satului Social, unde, în prezent, există trei case, în care copiii se bucură nu doar de adăpost dar şi de o atmosferă familială, alături de persoanele care-i îngrijesc. Pe lângă oferirea unei case a lor, ICC încercă să le ofere acestor copii educaţia de care au nevoie pentru a depăşi inconvenientele sociale.

Mai multe informații despre ICC România puteți obține, accesând site-ul oficial: www.iccromania.ro.

 

Persoană de contact:

Loredana Diaconu – PR Specialist

loredana.diaconu@omedia.ro

0742.926.126