S-a incheiat cea de-a patra editie a Digital Marketing Forum, cel mai important eveniment autohton dedicat prezentarii pe larg a tendintelor si solutiilor inovatoare din advergaming, social media, mobile si online marketing. Desfasurata pe 24 si 25 februarie la Crowne Plaza Hotel, manifestarea a reprezentat o combinatie reusita de know-how international si local, dar si de viziuni cu specific creativ, strategic sau digital din zona marketingului si a comunicarii.
Pe parcursul celor doua zile de conferinte si workshop-uri, panelul de renumiti practicieni si experti a oferit celor prezenti o suita de analize, studii de caz sau exemple inspirationale, asezonate cu indicatii concrete, strategii si instrumente pertinente despre cum se pot construi, evalua si eficientiza campaniile de marketing si comunicare din mediul online.
Daca impactul internetului mobil, crearea de experientele de brand prin platformele interactive, brand engagementul sau marketingul afiliat au constituit cateva din temele abordate, social media a fost cu siguranta conceptul dominant, vehiculat in toate discursurile invitatilor. Motivul: „digitalul nu e doar pretutindeni, ci e super socialâ€, cum a subliniat in prezentarea sa GRANT MCKENZIE, Marketing Vice-President, Ursus Breweries.
Prima zi a evenimentului a fost alocata conferintelor pe tema evolutiei marketingului sub influenta noilor media, a strategiilor practice care pot fi folosite sau care si-au dovedit deja eficienta in campanii, dar si a noilor idei din marketing digital. Deschiderea primei din cele patru sesiuni de comunicare s-a facut cu lansarea “Digital Marketing Report 2009”, un ghid anual marca Evensys dedicat mediului online si mobil din Romania.
Apoi WIM VERMEULEN, Director of Digital Innovation Ogilvy Group CEE Europe si prezent pentru a treia oara la Digital Marketing Forum a vorbit despre ascensiunea tehnologiei mobile si a internetului mobil care in cinci ani, datorita suprematiei smartphone-urilor, va domina piata platformelor de conectare la internet. GRANT MCKENZIE a preferat sa aduca in fata publicului studiul de caz al companiei pe care o conduce, insistand pe rolul important al componentei de online si al valorificarii retelelor sociale, atat in recenta campania de repozitionare a marcii de bere Ursus, cat si in proiectarea in general a strategiilor de marketing. Country Manager la Think Digital, ADRIAN STANESCU a descris nevoia de inovatie a advertisingului online din Romania care ar trebui sa integreze inteligent consumatorul in experienta digitala a brandului prin apelul la instrumente precum video-uri si bannere high-definition de tip interactiv.
Cea dintai sesiune de conferinte a fost incheiata de BOGDAN NAUMOVICI, Creative Director la 23 Communication si probabil unul din cei mai cunoscuti publicitari romani. Intr-o prezentare neconventionala, „dinozaurul in publicitateâ€, cum s-a autointitulat, a adresat celor care activeaza in publicitatea online un set de sfaturi practice, printre care necesitatea de „a scoate capul din pamantâ€, de a-si cunoaste bine atat produsul cat si concurenta, de a fi competitivi si de a avea un portofoliu cat mai variat de clienti pentru a invata cat mai multe de la fiecare si a aduce plusvaloare in agentie. Imperativul pozitionarii si al specializarii in scopul diferentierii, asumarea riscului, educarea si permanenta cautare a „marii idei†creative, dar si pastrarea unui format bun si echilibrat al echipei au intrat pe lista celor zece recomandari.
A doua sesiune a fost impartita pe de o parte de RAY MOORE, Creative Director la Kondiment si STEFFEN EHRHARDT, Product Specialist, Google EMEA. Daca primul a folosit puterea exemplului personal, tinand un discurs inspirational despre cum sa gasesti resurse de creatie de peste tot, mai ales din mediul offline, intrucat cel online nu detine toate raspunsurile, expertul de la Google a oferit explicatii detaliate despre programele dezvoltate pana in prezent de compania americana pentru evaluarea, masurarea si optimizarea campaniilor de advertising pe internet. La final rundei, VLAD IONESCU, Online Research Consultant la Gemius Research a prezentat studiul “Online Leading Brands†realizat impreuna cu Evensys si dedicat cercetarii si ierarhizarii brandurilor locale si internationale in functie de prezenta lor in mediul .ro.
In a doua si a treia sesiune s-au derulat in paralel cate doua conferinte. In sesiunea III, ADRIAN ALEXANDRESCU, Managing Partner Interactions si consultanti cu experienta indelungata in marketing precum DORU PANAITESCU, au deconspirat pasii care au dus la unele din cele mai eficiente campanii romanesti de marketing online pe domeniul imobiliar, auto sau al serviciilor de asigurare. Cei care au preferat sa afle indicatii despre componenta de strategie si planificare in marketingul digital, au avut ocazia sa ii asculte in conferinta sustinuta in paralel pe BOGDAN NIÅ¢U, General Manager, Webstyler, care a relevat posibilitatile sporite de dialog cu consumatorul pe care le au brandurile o data intrate in lumea digitala, de asemenea pe COSTIN RADU, Managing Partner al IQ Ads & Smark, care a vorbit despre dificultatea masurarii eficientei campaniilor online si diferitele capcane, precum „banner blindnessâ€, care afecteaza corectitudinea evaluarii, iar in final pe MIKE STAPELFELD, Digital Director la Omnicom Media Group care a vorbit despre resursele de advertising uriase pe care le pot specula in acest moment agentiile de media.
Conferinta a continuat cu partea a doua din urmatoarea sesiune. Aici ŞTEFAN CHIRITESCU, Head of Planning, Graffiti BBDO, a facut o clasificare a „miturilor si adevarurilor†intalnite in dezvoltarea strategiilor autohtone de marketing digital, RADU IONESCU, General Manager, Kinecto a subliniat ca daca exista campanii online ineficiente, atunci cel mai probabil contextul este gresit, iar mesajul nerelevant, iar BOROŞ BOTOND, Senior Consultant, Carnation, a adus un nou tribut retelelor sociale, si in special platformei Facebook. Conferinta paralela a fost consacrata noilor idei care pot mobiliza marketingul digital. Aici, DORIN BOERESCU, CEO 2Parale, a vorbit despre prima platforma de marketing afiliat din Romania, MARCIN GRODZICKI, Business Developer AdTaily a explicat cateva din secretele advertisingului online, iar DRAGOS GURAROSIE, Business Director Metropotam Group a facut o pledoarie a avantajelor pe care le aduce angrenarea comunitatilor de pe retelele online in planul de marketing.
Pe 25 februarie, in cea de-a doua zi a Digital Marketing Forum, s-au desfasurat 4 workshop-uri specializate, in care participantii au putut invata strategii si tactici pentru implementarea unor campanii online de impact. STEFAN STROE, Consultant Independent si specialist in strategic planning, a plecat de la diferentele de gandire si de lucru intre strategic plannin-ul clasic si cel care implica digitalul, de unde si diferenta de insight, pentru a ajunge impreuna cu audienta la cateva metode optime de integrare a strategic plannigului in marketingul online.
Au urmat MIHAI TATARU, Managing Director, Senior Interactive, VASILE ALBOIU, Digital Creative Director, OgilvyInteractive si CATALIN DUMITRESCU, R&D Manager, Senior Interactive, care au dezvaluit si au exemplificat importanta si avantajele gestionarii intr-un mod cat mai creativ a campaniilor online, atat din punct de vedere al ideilor, cat si al executiilor.
ADRIAN STANESCU, Country Manager la Think Digital, a adus publicul din zona creativitatii in cea a preciziei masuratorilor realizate la fiecare campanie de advertising. Pe langa discutarea indicatorilor cheie de optimizare ROI, workshopul a incercat sa contureze rolul componentei digitale in mixul de media si influenta covarsitoare a noilor media in dezvoltarea campaniilor publicitare.
Sub deviza „Cum saâ€, in ultima parte a zilei, 3 specialisti si-au unit cunostinele pentru a oferi solutii practice de abordare a noilor canale digitale. MONIKA LASOTA, International Business Development Manager la Gemius, a aratat cum sa intelegi indeaproape comportamentul propriilor clienti, DAN VARTOPEANU, General Manager la Voxline, a explicat pasii aplicarii unei campanii pe mobile web, iar ADRIAN SOARE, Consultant Independent, a incheiat sesiunea de workshopuri cu o noua celebrare a retelelor sociale care nu mai sunt de mult un trend in comunicarea digitala, ci un pretios instrument de marketing care poate fi folosit si in cadrul unor campanii specializate.
Extra info:
Digital Marketing Forum 2010 este un eveniment marca Evensys, organizat in parteneriat cu agentiile OgilvyInteractive si MEC Interaction, alaturi de Think Digital.
Detalii complete despre agenda evenimentului sunt disponibile la www.digitalforum.ro.
EVENSYS
Cu 4 ani de experienta in dezvoltarea de conferinte si seminarii proprii, Evensys (www.evensys.ro) organizeaza in acest moment o paleta larga de evenimente, ce trateaza tematici actuale, relevante atat pentru industria de business locala, cat si pentru cea din Europa Centrala si de Est. Astfel, Evensys dezvolta conferinte si seminarii proprii, ce acopera 5 arii de expertiza: Marketing & Comunicare, Internet & New Media, Financiar & Investitii, Real Estate si Retail.
De asemenea, Evensys este organizatorul a doua cluburi de networking, dedicate industriei de real estate si celei online: REIS (www.reis.ro) si Web-Club (www.web-club.ro).