CONSILIUL DE MEDIERE A IESIT SIFONAT RAU DE LA COMISIA DE ABUZURI A CAMEREI DEPUTATILOR

În sfârşit, începe să apară soarele şi pe planeta medierii, în folosul mediatorilor, iar ceaţa şi turbulenţele generate de hotărârile abuzive şi ilegale ale membrilor Consiliului de mediere  sunt alungate spre hăurile universului!

Astăzi 04.10.2011 a avut loc audierea preşedintelui Consiliului de medierea Anca Ciucă, asistată simbolic de jurista Pârvan, la Comisia de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi petiţii din Camera Deputaţilor, la sesizarea mediatorilor: preşedinţii Asociaţiei Mediatorilor Galaţi – Constantin Asofronie şi Uniunii Mediatorilor Bancari – Tudor Tatu. 

 Deşi în întâmpinarea adresată comisiei la memoriul  petenţilor, preşedintele CM Anca Ciucă a evitat subiectele grave şi a bătut câmpii (ca să fiu elegant), cu aceeaşi placă a persecuţiei şi deranjului făcut de cei doi în ultimii ani, membrii comisiei şi-au dat seama că lucrurile sunt grave, adică sesizarea AMG şi UMG este întemeiată şi justificată la prima analiză a acesteia şi răspunsurilor primite.

Vă prezentăm câteva din reacţiile membrilor comisiei ce conduc la concluzia că s-a developat o imagine reală, dar încă incompletă, asupra situaţiei actuale din mediere, cu un consiliu care calcă mult pe lângă lege şi peste drepturile mediatorilor.

Domnul Cătălin Croitoru, venit la comisie ca mediator şi deputat, a completat sesizarea noastră cu nişte probleme cu care s-a confruntat personal ca mediator, a folosit cuvinte grave ca “asocierea în grup organizat în vederea comiterii de infracţiuni” de către consiliul actual, considerat expirat şi că lucrează în afara legii, că nu este îndreptăţit să mai organizeze alegeri, că membrii lui sunt incompatibili, că Senatul inventat de CM este de fapt un COM (ca înainte de 89) pe viaţă  cu aceeaşi oameni care sunt în consiliu;

Deputatul Coclici Radu Eugen s-a convins că se adevereşte susţinerea noastră că acest consiliu se substituie legislativului şi adaugă la lege sau o încalcă evident, că este ilegală forma de autorizare fără menţiunea Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi avizările formatorilor fără CNFPA;

Deputatul Popa Octav Marius a punctat faptul că autorizarea formatorilor şi mediatorilor, dar mai ales îngrădirea dreptului de vot cu condiţii suplimentare este ilegală şi abuzivă;

Deputatul Adrian Gurzău, mediator şi el, a amintit cercetările asemănătoare făcute de un grup al comisiei pentru ilegalităţile de la executorii judecătoreşti, la fel de grave ca în mediere; deputatul Wiliam Brânză (PDL) a încercat să dreagă busuiocul dnei Ciucă îngăduitor, dar a spus că mediatorii au dreptul să voteze liber şi transparent la urne, că votul prin corespondenţă este netransparent şi suspect (ca şi în legea suspendată la dezbateri pentru alegerile parlamentare, propusă de partidul său?) şi că actualul consiliu “trebuie să se ferească ca de naiba” în reglementări pentru a nu genera contestaţii permanente şi procese la nesfârşit;  preşedintele comisiei deputatul Ioan Stan a încercat să ceară lămuriri politicos şi a facut prezentarea procedurii. Întrucât consiliul nu a dat lămuriri la subiectele importante din memoriu decât cu expresii de genul “s-au făcut reglementări cu respectarea legii” şi nu s-a răspuns clar şi legal nici la unele întrebări ale membrilor de faţă ai comisiei, s-a dat termen pe săptămâna viitoare, marţi 11.10.2011, urmând ca CM să prezinte un regulament întregit cu toate hotărârile care au zăpăcit şi mediatorii şi comisia, să se finalizeze dezbaterile şi să se formuleze concluzii, care pot fi folosite şi la sesizarea unor alte instituţii ale statutului.

Petenţii care au sesizat abuzurile şi ilegalităţile membrilor consiliului au prezentat scopul demersului, principalele prevederi legale încălcate şi considerentele lor asupra lipsei de consultare şi transparenţă decizională din partea CM, consecinţele acestor reglementări asupra campaniei electorale începute la 1 octombrie.

De la masa discuţiilor a lipsit reprezentantul unui foarte important pion în această epopee şi anume al Ministerului Justiţiei, la care ne-am adresat şi în 2009 şi în 2011, fără răspuns. Am fost asigutaţi de cineva că acum nu se va mai repeta situaţia şi îşi va exprima poziţia cât de curând.   

Deşi a încercat să pară liniştită, preşedinta CM a fost tulburată de vehemenţa unor deputaţi pe care a crezut că-i duce cu tromboanele arhicunoscute şi demne de Şeherezada şi nu a răspuns la final unor solicitări ale petenţilor