CG&GC: efectele schimbărilor startegiei de business începute în august 2008

BUCURESTI, Romania – 30 septembrie 2009 – CG&GC anunţă astăzi rezultatele analizei financiare în urma strategiei de business începută în 2008. De atunci, compania s-a bazat pe vânzarea de servicii IT&C, cu un focus îndreptat către urmatoarele produse: externalizarea serviciilor IT&C, reducerea costurilor ÅŸi maximizarea productivităţii unei companii, consultanţă, finanÅ£are pentru proiecte integrate, dezvoltare de soft .net ÅŸi promovarea aplicaÅ£iilor în regim de Software as a Service.

În urma analizei financiare a rezultatelor din primele 8 luni ale acestui an, conform cu strategia firmei lansată în august 2008 aplicată pentru această perioadă de criză economică, managementul companiei a luat decizia unei reorganizări temeinice. Astfel, Departamentul de Proiecte Speciale şi cel de Vânzări Servicii din Bucureşti s-au unit sub forma unei noi structuri pentru a putea deservi schimbările din piaţa IT&C şi pentru a putea răspunde şi exploata mai bine puţinele oportunităţi din piaţa, la acest moment. Noua structură se numeşte Departamentul Vânzări Servicii şi va fi condus de Andrei Cepoi. Departamentul este organizat din 4 Key Account Manageri şi 3 specialişti în implementarea, designul şi analiza infrastructurilor complexe hardware şi software. În acest an, pentru completarea competenţelor, în cadrul departamentului au fost angajaţi doi noi specialişti, cu certificări pe arhitecturi de comunicaţii.

„La momentul actual, faţă de vânzările de echipamente, vânzările de servicii sunt în continuă creştere asigurând sustenabilitatea companiei din punct de vedere al marjei de profit. Pentru anul 2009 ne-am planificat o cifră de afaceri de 2.200.000 euro pentru toată gama de servicii (consultanţă, service, implementare şi dezvoltare de soluţii software). Din această cifră de afaceri, Departamentul Vânzări Servicii şi-a propus semnarea până la sfarşit de an a unor contracte în valoare de minim 700.000 EUR.” declară Cornel Giurgea, CEO – CG&GC

„Creşterea de 86 % la vânzarea de servicii pentru primele 8 luni, este peste planificarea propusă la începutul anului, respectiv de 80%. Societăţile au nevoie în continuare de reducere de costuri, acestea s-au făcut deja de marea majoritate a managerilor din bugetele de protocol, marketing, training, adminsitrativ. Externalizarea diverselor servicii interne firmei, la acceaşi calitate cu costuri mai mici decât cele interne, reprezintă o nouă etapă, unde CG&GC este pregatită să ofere soluţii viabile” declară Andrei Cepoi.

Departamentul Vânzări Directe, coordonat de Cristian Stanescu, se adresează clienţilor medii şi mari atât din zona privată, cât şi din Administraţia Publică Locală, metoda de abordare a clienţilor fiind de tip consultativ.

Departamentul Service Copy-Print-Fax-Scan are un nou director, în persoana d-lui Mihai Tudor, care coordonează o echipă de 24 ingineri de service şi 3 responsabili logistici, toţi având certificări pe branduri de renume, cum ar fi : HP IPG, Lexmark, Konica Minolta, Toshiba, Kyocera Mita, Panasonic, Epson şi Brother.

Departamentul Service IT&C, este condus de Dragoş Olteanu, în subordinea căruia sunt 26 de ingineri de service, fiecare având cel puţin 3 certificări acumulate, cele mai importante fiind CISCO CCNA, Microsoft MCSA, HP PSG, Toshiba, Allied Telesis, toată gama de echipamente Fujitsu.

Astfel, CG&GC asigură service într-un procent de peste 60% din market share-ul acestui segment de imprimante-copiatoare-faxuri-scannere, din piaţa românească. Acest lucru este posibil datorită unei infrastructuri optime, bazată pe un management al clienţilor cât mai eficient, realizată cu o interfaţă Call Center conectată la sistemul central de comunicaţii şi o platformă CRM 3.0 de la Microsoft, produs implementat de CG&GC Software Solutions. În acest fel asigurăm un înalt nivel de promptitudine a serviciilor la nivelul întregii ţări, cu raportare online privind timpul de rezolvare al incidentelor.

La începutul anului, anunţam un plan de vânzări pentru 2009, pesimist, cu o cifră de afaceri de 17 mil euro, ceea ce reprezenta o scădere de aprox 26% faţă de realizarea din 2008. După primele 8 luni ale acestui an realitatea pieţei ne-a condus către o cifră de afaceri de numai 4.640.104 euro faţă de 14.555.517 euro pentru aceeaşi perioadă a anului 2008, scădere datorată în special lipsei de proiecte din zona Government. Pe segmentul de vânzări directe pentru clienţii IMM, scăderea cifrei de afaceri YTD 2008 faţă de 2009 a fost de numai 40%, peste rezultatele firmelor care lucrează în domeniul retail sau distribuţie.

“Pentru această perioadă, politica noastră de HR este îndreptată în primul rând pentru păstrarea resurselor umane existente în firmă, punând accent pe eficientizarea departamentelor, relocarea angajaţilor la nivel intern, lucru în echipe. În urma selecţiei personalului am ales acei angajaţi implicaţi, capabili şi certificaţi, care se pliază pe cerinţele şi nevoile companiei, dar binenţeles că am avut şi reduceri de personal acolo unde rezultatele erau slabe, unde angajaţii nu s-au putut acomoda noului nostru model de business bazat pe mult mai multă acţiune şi adaptare la condiţiile pieţei. Am făcut reduceri de personal şi de costuri în mod special în departamentul administrativ, am închis activitatea de retail din 4 magazine.” declară oficialul companiei
Dacă la începutul anului compania avea 200 de angajaţi, am luat măsuri de reduceri de personal datorită situaţiei economice actuale, ajungând astfel la o cifră de 176 de angajaţi pe grupul de firme CG&GC, cu o medie de vârstă matură, de 34 de ani.

CG&GC Software Solutions SRL (http://www.cgsoftware.ro), membră a grupului CG&GC, are o politică strategică, începută din anul 2005. Acum, este momentul ei! A ajuns la un nivel de maturitate ÅŸi de recunoaÅŸtere în piaÅ£a de specialitate abordând o nouă linie de business în zona consultanÅ£ei software, dezvoltată pe mai multe componente: evaluare organizaÅ£ională, analiză de proces, analiză de workflow, proiectarea celei mai potrivite soluÅ£ii, tinând seama de personalizarea modelului de business, estimări de bugete. Această firmă este orientată spre implementarea de soluÅ£ii software integrate, din gama Professional, dedicate verticalelor de business din sectorul public (e-government ÅŸi e-administraÅ£ie) ÅŸi IMM-uri. DeÅŸi la început, politica de distribuÅ£ie de software se bucura de succes, soluÅ£iile din portofoliul nostru se pot vinde direct sau se pot închiria, sub forma SaaS – software ca serviciu (dezvoltare proprie ÅŸi înregistrat la ORDA, alături de alte 16 produse soft)

***

Despre CG&GC Intelligent Technology S.A
CG&GC Intelligent Technology S.A este prezentă de 19 ani pe piaţa de IT&C din România cu acoperire teritorială la nivel naţional prin 16 filiale, cu certificări pentru departamentele de vânzări şi service primite de la 15 parteneri de renume internaţional având un portofoliu complet de proiecte şi soluţii integrate IT&C. Firma este recunoscută ca integrator cu competenţe în: consultanţă, echipamente hardware, software, service şi mentenanţă, securitate, comunicaţii, reţelistică, servicii informatice, training şi formare profesională.
Ne puteti contacta la 021.332.24.24, client@cg-gc.ro; info suplimentare : www.cg-gc.ro