Ce trebuie să știi înainte să cumperi un player Blu-Ray?

Ce trebuie să știi înainte să cumperi un player Blu-Ray?

Specialiștii vorbesc tot mai des despre termenul Blu-Ray și despre cât de indispensabil este pentru vizionarea la o calitate superioară a conținutului vizual la televizor. Pentru cei care nu sunt tocmai familiarizați cu termenul, numele Blu-Ray provine de la culoarea albastru-violet a razei laser cu care se fac citirea și scrierea acestui tip de disc Blu-Ray. Astfel, pentru că trebuie să știi că poți obține maximum calitativ atunci când vizionezi un film sau un concert pe Smart TV-ul tău, astăzi vom vorbi despre player-ul Blu-Ray și despre cum este una dintre cele mai bune investiții pentru o  experiență completă cu televizorul.

Tehnologia player-elor Blu-Ray au devenit o necesitate pentru cei care doresc în confortul propriei locuințe o calitate a filmelor cât mai aproape de cea oferită de un cinema, mai ales că vorbim despre redarea conținutului video în format Blu-Ray Video la costuri foarte scăzute. Totuși, foarte mulți se întreabă dacă mai este necesară achiziționarea unui player Blu-Ray în contextul opțiunilor de streaming direct de pe internet precum Netflix, Amazon Video, HBO Go. Deși este confortabil să poți accesa toate aceste servicii direct de pe Smart TV, fără a fi nevoie de un dispozitiv extern, trebuie să știi faptul că niciunul dintre acestea nu se apropie de calitatea video a unui disc Blu-Ray, chiar dacă vorbim despre rezoluție 4K. În plus, pentru cei care vor să fie cu un pas înaintea simplei vizionări a unui film, avantajul discurilor Blu-Ray este conținutul suplimentar disponibil: canale audio cu comentariile regizorului, wallpaper-e, adnotări și numeroase alte fișiere destinate cinefililor.

În plus, cei ce dețin un televizor 4K sau Full HD vor dori să aibă parte de maximum de potențial al acestor dispozitive, iar un player Blu-Ray vine ca o completare pentru a obține calitate superioară a vizionării. Pentru a face alegerea cea mai bună, trebuie să fii foarte bine informat asupra specificațiilor tehnice ale player-ului Blu-Ray. În primul rând, unitatea trebuie să fie compatibilă cu rezoluția 4K, iar caracteristica 4K upscaling se referă la conversia unei surse cu rezoluție 1080p până la 4K ceea ce înseamnă că imaginea oferită va fi de bună calitate, însă nu se va compara cu imaginile 4K adevărate. Mai mult, trebuie să știi că pentru a te bucura de tot ce oferă player-ul Blu-Ray este necesar ca televizorul pe care îl deții să aibă ecran 4K și suport pentru 3D. Totodată, informează-te asupra capacităților de conectivitate a player-ului pentru că experiența pozitivă cu acesta se poate transforma foarte ușor într-un proces dificil dacă nu cunoști cablurile necesare pentru televizorul tău.  Cunoaște-ți nevoile și vezi dacă între selecțiile de playere Blu-Ray pe care le-ai făcut se regăsesc acestea!