Audi primeste distinctia anului 2009 pentru inovatie mecatronica

• Asociatia Inginerilor Germani (VDI) premiaza sistemul de directie dinamica Audi ca pe o inovatie extraordinara
• O competitie in domeniul inovator al mecatronicii la nivelul tuturor segmentelor auto
• Directia dinamica sporeste placerea de a conduce, siguranta si confortul
Ingolstadt – Audi este un adevarat deschizator de drumuri in domeniul mecatronicii. In acest an, Asociatia Inginerilor Germani (VDI) a acordat in premiera distinctia pentru inovatie mecatronica sistemului de directie dinamica introdus de Audi, ceea ce reprezinta o dovada graitoare a potentialului inovator oferit de combinatia inteligenta dintre ingineria mecanica, ingineria electronica si tehnologia informatiei. Aceasta tehnologie premiata asigura un nivel sporit de agilitate, confort si siguranta prin variatia inteligenta a fortelor de virare si a raportului de directie, precum si prin intermediul sistemului activ de control al stabilitatii.
“Imbinarea stransa dintre diferitele discipline si domenii de expertiza reprezinta un element cheie al inovatiei la Audi. Distinctia primita constituie o recunoastere extraordinara a acestui fapt”, a declarat Dr. Ralf Schwarz, director al departamentului de dezvoltare a sistemelor de control al sasiului. Dr. Schwarz este cel care a primit, in numele companiei Audi, premiul pentru inovatie mecatronica in cadrul editiei din 2009 a reuniunii pentru mecatronica a Asociatiei, ce a avut loc in Germania, la Wiesloch, in apropiere de Heidelberg. Juriul Asociatiei a decernat premiul in semn de recunoastere pentru o inovatie adusa in toate segmentele, care constituie un extraordinar progres tehnologic, devenit posibil prin eforturi comune in domeniul cercetarii si dezvoltarii din partea inginerilor din domeniul mecanicii, electronicii si tehnologiei informatiei.
Directia dinamica Audi integreaza cunostintele si experienta utilizate in producerea a numeroase sisteme electronice si mecanice, pentru a spori placerea de a conduce si nivelul de siguranta: tehnologii inovatoare de transmitere a fortei, preluate din industria aeronautica, senzori cu un grad foarte ridicat de sensibilitate si comunicarea in retea a datelor digitale.Acest sistem regleaza automat raportul de directie si forta de virare in functie de viteza automobilului, pentru a asigura ajustarea perfecta a caracteristicilor sistemului de directie intr-o situatie data.
La deplasarea pe autostrada cu viteze ridicate, raportul de directie mai degraba indirect si cuplul de virare sporit garanteaza un confort deosebit la volan si o stabilitate desavarsita. In schimb, pe drumurile sinuoase ori la deplasarea cu viteze reduse sau medii, directia este una relativ directa, pentru un plus de precizie si o uimitoare viteza de reactie. Efortul de virare minim depus datorita unui raport direct simplifica actiunile de intrare si iesire din spatiile de parcare. Ne este nevoie decat de o rotire usoara a volanului.
In plus, directia dinamica reduce riscurile in cazul unor situatii problematice. Aceasta conlucreaza cu programul electronic de stabilitate (ESP) pentru a efectua automat corectiile de directie necesare stabilizarii automobilului. Drept urmare, adesea nu mai este nevoie ca sistemul ESP sa actioneze franele, sporindu-se astfel si mai mult nivelul de manevrabilitate si siguranta activa.
Sistemul de directie activa Audi are la baza principiul directiei suprapuse. Cu alte cuvinte, unghiul de virare ales de sofer este modificat in functie de situatia de trafic existenta. Mai mult decat atat, senzorii sensibili determina unghiul de virare impus de sofer prin rotirea volanului. Ulterior, toate datele relevante sunt evaluate de procesoare pentru a calcula unghiul de virare optim al rotilor si, in consecinta, gradul de asistare a directiei, datorita unui mecanism intermediar actionat de un motor electric.
Cu aceasta tehnologie de directie dinamica, Audi este primul producator de automobile care incorporeaza transmisia armonica intr-un sistem de directie. Preluata din ingineria aeronautica, tehnologia functioneaza ca un mecanism de transmisie intermediar, lipsit practic de patinare si de frictiune. Astfel, aceasta permite obtinerea unei directii deosebit de precise si poate transmite cu o foarte mare eficienta valori de cuplu uimitoare. Fiind deosebit de usoare si de compacte, mecanismul si motorul electric pot fi cu usurinta integrate direct in coloana de directie.
Sistemul de directie dinamica este deja disponibil ca dotare optionala pentru modelele Audi A4, S4, A4 allroad, A5, S5, A5 Cabriolet si Audi Q5. Aceasta tehnologie, distinsa cu premiul pentru inovatie mecatronica al anului 2009 de catre Asociatia Inginerilor Germani, poate fi comandata impreuna cu sistemul Audi drive select. Acesta din urma le permite soferilor sa modifice personalitatea automobilului lor ori de cate ori doresc, de la confort luxos la sportivitate agresiva.

Sursa: Porsche Romania / Scorpion

Inca din 1998 SCORPION este distribuitor Volkswagen si Audi pe judetele Vrancea, Galati si Braila.
Experienta dobandita in acest timp garanteaza calitatea tuturor serviciilor pe care le oferim:
– ‘One Stop Shop’ – finantare, asigurare si servicii post-vanzare. Pe toata durata contractului de finantare – in leasing sau credit – clientul beneficiaza de consultanta specializata atat din partea companiei noastre cat si din partea personalului Porsche Bank.
– service complet pentru intreaga gama de autoturisme Volkswagen si Audi;
piese de schimb din stoc sau la comanda.
Noul showroom Scorpion Exim din Focsani, Calea Moldovei nr.16 va asteapta zilnic, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Pentru orice intrebari, consultantii nostri de vanzari si service va stau la dispozitie la telefoanele:
0237 – 236.866 – Romtelecom centrala;
0237 – 236.868 – Receptie directa Mecanica;
0237 – 236.869 – Receptie directa Tinichigerie;
0721 – 330.395 – Mobil Vodafone;
0740 – 046.460 – Mobil Orange.
De asemenea, va asteptam showroom-ul Scorpion din Galati, Str. Brailei nr. 269, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Secretariat: 0236-44 00 00
Vanzari VW: 0236-49 92 94
Programari Service: 0236-44 00 01
0236-44 00 02
Fax: 0236-44 44 99
Tractari non-stop: 0731-24 02 40

Contact: Departamentul Marketing & Comunicare.
email: dan.stefan@scorpion.ro, Tel./Fax: 0237 236 866 int. 201
http://danyrolux.blogspot.com – Stiri si comunicate auto privind marcile Volkswagen si Audi