Activitati culturale martie 2012- Cisper Buc – ante

București, 27.02.2012

 

Activităţi culturale

„Mărţişorul-origine şi semnificaţie”

„Ziua femeii”

 

               În luna septembrie 2010 a fost demarat proiectul  “Crearea şi funcţionarea structurilor de asistenţă axate pe ocuparea forţei de muncă – Centre de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă” – ID 62509,  cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cu o perioadă de implementare de 36 de luni.

          Proiectul este implementat de către Asociaţia Pakiv România, în parteneriat cu Asociaţia Amare Prhala Cluj Napoca, Asociaţia  DIVERS Târgu Mureş, Agenţia pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Pro Diversitate Bucureşti şi Mesogeiako Symvouleftiko Systema S.A. Atena.   

                Unitatea culturală a Centrului de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă (CISPER) București-Ilfov, organizează în data de 1 şi respectiv 8 martie, două activităţi culturale destinate copiilor romi de la Şcoala generală 145, sector 2 Bucureşti.

          Prima activitate este denumită „Mărţişorul-origine şi semnificaţie” şi are ca principal obiectiv prezentarea semnificaţiei zilei de 1 Martie şi a Mărţişorului implicit.

           Ȋn cadrul acestei activităţi, toţi copiii vor confecţiona mărtişoare pe care le vor dărui celor dragi.

           A doua activitate se numește „Ziua femeii” şi urmăreşte inducerea respectului şi recunoştiinţei copiilor faţă de persoana care le-a dat viaţă şi anume mama.

          Pe lângă momentele artistice ce vor consta în poezii, cântece şi scenete, copiii vor confecţiona felicitări pe care ulterior le vor dărui mamelor lor.

          Ambele activităţi vor fi surprinse de către organizatori printr-un set de fotografii ce vor fi expuse în unitatea culturală.

 

Informaţii suplimentare:

Asociaţia Pakiv România                                                        CISPER București Ilfov     

Telefon: 0258/811170                                                              Responsabil PR                                  

Web: www.pakiv.ro, http://cis-rom.ro                                     Ionuţ Tîrnăcop

E-mail: pakiv_romania@yahoo.com                           Telefon: 021 2400838

                                                                                                  E-mail: cisperbucurestipr@yahoo.com