4 lucruri pe care trebuie sa le stiti cand alegeti un sistem de gestiune a afacerilor

Sistemele ERP (Enterprise Application Suite) ajuta managerii sa-si controleze costurile si sa elimine pierderile

Orice business real are nevoie de o solutie de gestiune a afacerilor. In special in perioadele de criza, implementarea unei solutii ERP ajuta la cresterea eficientei organizatiilor, la reducerea costurilor si eliminarea pierderilor.

Dar ce trebuie sa aveti in vedere atunci cand doriti sa implementati o solutie ERP?

Sorin Dimofte, Director implementare SIVECO Applications 2011, in cadrul SIVECO Romania, ofera 4 criterii care trebuie urmarite pentru a face cea mai buna alegere.

Solutia. Trebuie analizate si evaluate nevoile si obiectivele companiei si stabilite solutiile care pot raspunde cel mai bine acestora.

Furnizorul. Trebuie evaluata experienta furnizorului, implementarile facute de acesta si rezultatele pe care le-a obtinut. Flexibilitatea si capacitatea de a finaliza cu succes proiectele de informatizare sunt principalele criterii in alegerea acestuia.

Costurile. Trebuie obtinut un raport corect pret-performanta. Este important de retinut ca nu doar pretul determina costurile proiectului, ci si costurile schimbarii organizationale (informatizarea aducand o schimbare profunda in procedurile, fluxurile, si chiar in cultura organizationala), efortul utilizatorilor finali pentru asimilarea noului instrument de lucru, efortul managementului pentru trecerea la conducerea afacerii prin intermediul sistemului s.a.

Durata. Trebuie agreat cu furnizorul un termen realist pentru implementare. Se recomanda stabilirea clara a responsabilitatilor pe durata proiectului atat pentru Furnizor, cat si pentru Client.

Lacramioara Barseti, Director SIVECO Applications in cadrul SIVECO Romania, declara: “Investitia in solutii de tip Enterprise Application Suite asigura cresterea performantelor activitatii companiilor prin optimizarea proceselor (de exemplu, gestionarea lichiditatilor, scaderea timpilor de productie si livrare, optimizarea stocurilor, scurtarea ciclurilor financiare), oferind in acelasi timp informatii corecte factorilor de decizie. Practic, nici un business real nu poate functiona fara ERP”.

 

Despre SIVECO Romania

Infiintata la inceputul anului 1992, SIVECO Romania SA este liderul caselor de software din Romania, asigurand o mare parte din proiectele informatice de anvergura din Romania, precum si un volum important al exporturilor de produse software in tari din Europa Centrala si de Est, din Uniunea Europeana, spatiul Comunitatii Statelor Independente, in Orientul Mijlociu si Apropiat, in nordul Africii.

Intre actionarii SIVECO Romania se numara Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.

Adresandu-se cu precadere organizatiilor mari si mijlocii, compania ofera solutii eficiente EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eLearning, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms si eBusiness, atat pentru piata locala, cat si pentru cea internationala. De asemenea, compania s-a specializat in executia de proiecte informatice de mare complexitate si amploare.

Avand o cota din piata romaneasca de EAS de 21,2% si de 8,9% din cea de servicii IT, SIVECO Romania implementeaza cu succes solutiile sale la peste 1300 de clienti, atat institutii publice importante, cat si companii private de referinta.

SIVECO Romania SA este certificata ISO 9001:2008 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, cotata printre primele 5 in lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care il efectueaza, si dezvolta parteneriate solide cu cele mai mari companii de software si hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc).

Compania SIVECO Romania este membra a mai multor asociatii profesionale si de afaceri din Romania (AmCham, ANIS, ARIES, AOAR, ANIAP) si internationale (Information Society Technologies Advisory Group – ISTAG, Integrating Healthcare Enterprise – IHE, Networked European Software and Services Initiative – NESSI) si a aderat la importante initiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency si PACI (Partnership Against Corruption Intiative).

De-a lungul celor 18 ani de existenta, compania a fost recompensata cu peste 100 de premii interne si internationale. Astfel, SIVECO Romania este prima companie din Romania care a primit Premiul I la World Summit for the Information Society, si care a obtinut un numar record de nominalizari la concursul ICT Prizes, organizat anual de catre Consiliul European pentru Stiinte Aplicate, Tehnologie si Inginerie (Euro-CASE). Proiectele sale in domeniul educational au primit aprecierea de “Best Practice” din partea Comisiei Europene si “Honourable Mention” la eEurope Awards for eGovernment, fiind totodata considerate de catre Asociatia Internationala de Project Management (IPMA) intre cele mai importante realizari mondiale in domeniul managementului de proiecte. Contributia SIVECO Romania la implementarea proiectului de informatizare a educatiei din Romania a fost premiata cu European IT Excellence Awards 2008, la categoria Independent Software Vendors – Vertical Market. In 2010, compania a obtinut titlul “Winner of European IT Excellence Awards 2010” pentru implementarea solutiei IT la Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura.

Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitand www.siveco.ro si www.advancedElearning.com.