Åžcolar AS deschide porÅ£ile sâmbătă, 11 februarie 2011 în cadrul campaniei „CUNOAÅžTEREA ÃŽNSEAMNÄ‚ SUPRAPUTEREâ€
Sunt invitaţi copiii şi păriţii lor, doamne educatoare şi doamne învăţătoare.
Agenda zilei:
• 9.30 – 10.30 – primirea invitaţilor şi vizitarea şcolii
• 10.30 – 12.00 – prezentarea „Un părinte model†(despre educaţie în vremurile noastre, învăţarea la copii, instrumente pentru o educaţie modernă); activităţi antrenante pentru copii.
• 12.00 – 12.30 – încheierea activităţii pentru copii şi părinţi / pauză
• 12.30 – 14.00 – sesiune pentru cadrele didactice pe subiectul „gifted education†(ce însemnă gifted education, principalele caracteristici ale unui copil gifted, cum să-ţi creşti copilul ca un geniu).
Ambele prezentări sunt susţinute de Domnul Alexandru Bordea – Leader şi speaker motivaţional, fondator al programului INFOSPEED, specializat în citire rapidă, cretivitate şi învăţare accelerată, a lucrat cu peste 4000 de persoane (elevi, studenţi, adulţi) în cei peste 11 ani de experienţă.
Actitivatea Şcolar AS a început în anul 2005, în Bucureşti iar în cei 7 ani se derulează (în cele două sedii, Băneasa şi Pipera) activităţi de tip after-school pentru 300 de copii din clasele I-IV (6-12 ani). Din 2008 se desfăşoară cursuri pentru copii în parteneriat cu lideri mondiali în educaţie. Şcoala primară, autorizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Ordinul Ministrului nr. 5478/18.10.10, şi-a deschis porţile în anul 2011, fiind în acest moment în plină perioadă de înscrieri pentru clasă pregătitoare şi clasa I din anul şcolar 2012-2013.
În funcţie de solicitări, sesiunea de dimineaţă poate fi multiplicată în programul de după- amiază, în intervalul orar 15.00-19.00.
Vă rugăm să optaţi pentru sesiunea de dimineaţă (10.00-14.00) sau de după amiază (15.00-19.00) şi să vă anunţaţi participarea până vineri, 10 februarie 2012, pe adresa office@şcolar-as.ro sau la nr. de telefon 0742 35 75 85 (Dana Blându).
Vă aşteptăm cu drag!