Volkswagen R GmbH

• Centrul competenţei pentru automobile sport şi exclusive.
• Experţii de la Volkswagen R GmbH proiectează fascinaţie pe roţi.
• Sportivitatea și durabilitatea nu se exclud reciproc sub nicio formă.

În noua companie a concernului, Volkswagen R GmbH, Volkswagen acumulează competență în domeniul implementării modelelor sportive și exclusive. Cu un motiv întemeiat: cererea pentru automobilele cu îmbunătățiri din fabrică este în continuă creștere. Dorințele cumpărătorilor sunt foarte variate: unii șoferi preferă un exterior mai sportiv, alții vor un interior exclusiv și destul de mulți visează la un automobil al cărui sistem de propulsie și șasiu oferă sportivitate la nivel competițional profesionist. Toate aceste visuri sunt puse în practică de Volkswagen R GmbH, cu o forță curentă de muncă de 350 de angajați. Cu mașini sportive îmbunătățite și cu performanțe sporite (modelele R), două linii de echipare independente (R-Line și Exclusive) și soluții la comandă, spectrul de posibilități este realmente nelimitat.
Volkswagen R GmbH servește deasemenea și ca un important suport de legătură pentru Volkswagen Motorsport – această relaționare fiind evidențiată cu ocazia implicării în organizarea pentru prima dată a Scirocco R-Cup, care va avea loc anul acesta. Volkswagen R GmbH este principalul sponsor al acestui eveniment, cea mai ecologică dintre cupele competiționale care implică un singur model. Versiunea de serie a noului Scirocco R este folosită ca platformă pentru dezvoltarea mașinilor participante la competiție. Aceasta asigură transferul tehnologiei de la modelele de serie la motorsport și invers.
Pentru general managerul Volkswagen R GmbH, Ulrich Riestenpatt, sportivitatea și durabilitatea sunt doi parametri care nu se mai autoexclud de mult: „Programul Volkswagen R GmbH este bazat pe fascinația motoarelor, exclusivitate și sportivitate. Iar în cadrul companiei noastre, aceasta se află în armonie cu conceptul de durabilitate. Modelele Golf R și Scirocco R demonstrează acest lucru într-un mod impresionant. În ciuda performanței dinamice maxime, am fost deasemenea în stare să obținem un consum de combustibil și valori ale emisiilor foarte scăzute, mulțumită reducerii inteligente a dimensiunilor motorului. La modelul Golf R, de exemplu, consumul de combustibil a fost redus cu peste 20% în comparație cu modelul anterior. Este deasemenea minunat să observi cum această tendință este transferată la modelele motorsport de circuit, cu ocazia noii Scirocco R-Cup.”

Modelele R
Cele mai noi două modele cu semnătura Volkswagen R GmbH sunt Scirocco R (195 kW/ 265 CP/ tracțiune pe față) și Golf R (199 kW/ 270 CP/ tracțiune integrală). Ambele au trăsături exclusive distincte (scaune sport și faruri Bi-Xenon), sunt unice din punct de vedere vizual și răspund extrem de prompt comenzilor. Luați exemplul modelului Golf R: accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5,7 secunde. Scirocco R face acest lucru în 6,0 secunde, mai mult cu doar o clipă. Cele două mașini sport de 250 km/h pot rula și mai rapid atunci când schimbatul vitezelor este preluat de cutia opțională cu dublu-ambreiaj (DSG). Aceste date asupra performanțelor contrastează cu valorile de economisire a combustibilului care, până de curând, erau considerate imposibile pentru asemenea mașini puternice. Din moment ce modelul Scirocco R nu are un predecesor direct, progresul acestuia poate fi măsurat în mod evident față de predecesorul Golf, modelul R32: cu un consum de combustibil mixt de 8,5 litri, noul model consumă cu 2,2 litri mai puțin, în ciuda unei îmbunătățiri a performanței. După 100 de kilometri, cutia de viteze automată DSG a modelului Golf R se mulțumește chiar și cu mai puțin la pompă: 8,4 litri (195 g CO2/km; în cazul cutiei DSG a modelului Scirocco R, valorile sunt de 8,0 litri și 187 g CO2/km). Toate acestea arată cât de durabilă poate fi sportivitatea în ziua de azi.

R-Line
Pentru toți acei clienți care apreciază caroseriile deosebit de dinamice și stilul interioarelor în spiritul modelelor R cu performanțe sporite, dar, în același timp, preferă o motorizare otto sau diesel mai puțin puternică, Volkswagen R GmbH a dezvoltat „R-Line”. Programul include deja șase modele: Golf R-Line, Scirocco R-Line, Tiguan R-Line, Passat și Passat Variant R-Line și deasemenea Passat CC R-Line.

Volkswagen Exclusive
Când numelui unui model îi este adăugat termenul „Exclusive”, acesta indică echipări complete şi desăvârșite ale vehiculelor și ale dotărilor. După cum îi spune și numele, toată atenția în acest caz este focusată asupra temei exclusivității. Primul model complet Exclusive disponibil este Golf Estate Exclusive care, cu interiorul său din piele în două nuanțe și numeroase alte echipări individualizate, face trecerea de la o mașină de zi-cu-zi la una de lifestyle. Un alt model care poate fi comandat deja cu echipări de top Exclusive (inclusiv interior de piele) este noul Touareg. În viitorul apropiat, vor urma versiuni Exclusive ale Passat CC și Eos.

Sursa: Scorpion / Dan Stefan

Inca din 1998 SCORPION este distribuitor Volkswagen si Audi pe judetele Vrancea, Galati si BrailaExperienta dobandita in acest timp garanteaza calitatea tuturor serviciilor pe care le oferim:
– ‘One Stop Shop’ – finantare, asigurare si servicii post-vanzare. Pe toata durata contractului de finantare – in leasing sau credit – clientul beneficiaza de consultanta specializata atat din partea companiei noastre cat si din partea personalului Porsche Bank.
– service complet pentru intreaga gama de autoturisme Volkswagen si Audi;
piese de schimb din stoc sau la comanda.
Noul showroom-ul Scorpion Exim din Focsani, Calea Moldovei nr.16 va asteapta zilnic, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Pentru orice intrebari, consultantii nostri de vanzari si service va stau la dispozitie la telefoanele:
0237 – 236.866 – Romtelecom centrala;
0237 – 236.868 – Receptie directa Mecanica;
0237 – 236.869 – Receptie directa Tinichigerie;
0721 – 330.395 – Mobil Vodafone;
0740 – 046.460 – Mobil Orange.
De asemenea, va asteptam showroom-ul Scorpion din Galati, Str. Brailei nr. 269, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Secretariat: 0236-44 00 00
Vanzari VW: 0236-49 92 94
Programari Service: 0236-44 00 01
0236-44 00 02
Fax: 0236-44 44 99
Tractari non-stop: 0731-24 02 40

Contact: Departamentul Marketing & Comunicare.
email: dan.stefan@scorpion.ro, Tel./Fax: 0237 236 866 int. 202
http://danyrolux.blogspot.com – Stiri si comunicate auto privind marcile Volkswagen si Audi