Trotineta pentru copii. Cum sa il mentii in siguranta pe cel mic

Atunci cand cumperi o trotineta pentru copii sau chiar bicicleta, role, etc, trebuie sa fii extrem de atent ca acestea sa fie bine construite, sa fie pe masura celui mic si, in general, sa respecte toate normele impuse in domeniu.

Dar, iata care sunt cele mai importante masuri pe care trebuie sa le iei pentru ca cel mic sa se plimbe in siguranta pe noua achizitie:

1. Marimea potrivita

Cel mai important aspect de care trebuie sa tii cont atunci cand cumperi o trotineta pentru cel mic este ca aceasta sa i se potriveasca perfect. Daca e prea mare, atunci ii va fi greu sa o manevreze, iar daca e prea mica, nu va face fata nivelului de energie a celui mic.

Cel mai bine ar fi sa mergi cu copilul la magazin, astfel incat sa poata proba trotineta. Daca nu gasesti nimic pe placul lui acolo, poti oricand sa comanzi din online, dar macar stii ca ai aflat ce marime i s-ar potrivi cel mai bine.

2. Atentie la tipul de frane

Ai grija ca trotineta pe care o achizitionezi sa aiba franele cu actionare de la maner, nu de la picior. Copiii se descurca mai bine cu frana de mana si astfel se vor evita multe din accidentele cauzate de dificultatea de a actiona frana cu piciorul.

3. Invata-l notiunile de baza

Invata-l pe cel mic cateva trucuri ce il vor ajuta sa isi mentina echilibrul, sa ia viraje si sa puna frana la timp. De exemplu, nu este indicat sa se aplece prea mult in fata atunci cand ia viraje. Asta va determina trotineta sa se rastoarne, indiferent ca e una normala sau una electrica.

4. Incaltamintea potrivita

Mai ales in sezonul cald, atunci cand cei mici poarta sandale ori papuci, parintii ii lasa pe acestia sa foloseasca trotineta cu incaltarile din dotare. Insa pentru ca acestea nu ofera prea multa stabilitate, este posibil ca cel mic sa cada si sa se accidenteze.

Si pentru ca nu ii poti incalta de fiecare data pe copii cu pantofi sport, mai ales cand e foarte cald afara, cel mai bine ar fi sa faci un rucsac cu cele necesare mersului pe trotineta pe care sa il ai la indemana de fiecare data cand iesiti in parc.

5. Atentie la tipul de teren pe care circula

Chiar si in parc, aleile pot fi denivelate sau deteriorate foarte mult, astfel incat sa puna in pericol deplasarea in siguranta a celui mic. Verifica intotdeauna terenul pe care va merge copilul si evitati zonele cu teren prea accidentat.

In cele din urma, nu uita sa iti inveti copilul cateva reguli elementare de circulatie. Intotdeauna sa se asigure atunci cand face o traversare sau la o intersectie, chiar daca se plimba doar in parc. Si aici pot avea loc accidente urate din cauza neatentiei.