STUDIU: 8 DIN 10 MEDICI DE FAMILIE ROMÂNI TRIMIT PACIENȚII LA MEDICUL SPECIALIST PENTRU A DOUA OPINIE

GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE DURABILĂ CURBURA CARPAŢILOR anunță lansarea, începând cu data de 26 iunie 2017, a primei sesiuni de primire a proiectelor pentru măsura M3.4/6B  “Infrastructură socială pentru integrarea grupurilor defavorizate”.

Proiectele se vor depune la sediul GAL CURBURA CARPAŢILOR situat în incinta Primăriei Prejmer (etaj 1, al cincelea birou pe partea stângă), la adresa: Prejmer, strada Mare nr. 565, judeţul Braşov. Proiectele se vor putea fi depuse la sediul GAL în zilele lucrătoare, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 16.00, în perioada 26 iunie 2017– 26 august 2017.

Informaţii detaliate privind accesarea şi derularea măsurii M3.4/6B sunt cuprinse în documentaţia de finanţare aferentă acestui apel de selecţie, disponibilă la adresa www.curburacrapatilor.ro

Documentaţia de finanţare aferentă apelului de selecţie pentru măsura M3.4/6B cuprinde Ghidul Solicitantului, anexele şi documentele suport şi poate fi solicitată:

  • de la sediile primăriilor din teritoriul ,,Curbura Carpaţilor’’;
  • de la sediul GAL CURBURA CARPAŢILOR din Prejmer, strada Mare nr, 565, judeţul Braşov;
  • la adresa de e-mail: informare.curburacarpatilor@gmail.com;
  • la numerele de telefon: 0770 207 389 sau 0770 261 712.

La sediul GAL CURBURA CARPAŢILOR este disponibilă o variantă electronică (CD/DVD) a documentaţiei de finanţare aferentă apelului de selecţie nr. 1/M3.4/1/2017 a proiectelor pentru măsura M3.4/6B.

 

Intermedicas Worldwide (www.intermedicas.com), prima clinică românească de second opinion, în parteneriat cu Versa Media Group, una dintre cele mai dinamice edituri din România, a realizat un studiu național cu scopul de a analiza în ce măsură medicii de familie încurajează pacientul să obțină a doua opinie medicală.

Cercetarea realizată în perioada aprilie – mai 2016, pe un eșantion de peste 400 de respondenți, a relevat faptul că, atunci când sunt puși în fața unei situații medicale complicate, 8 din 10 medici de familie din România aleg să recomande pacientului consultarea unui medic specialist pentru second opinion sau a doua opinie medicală.

„Am realizat acest studiu prin prisma second opinion, pentru a examina mai detaliat modul în care se desfășoară relația dintre un medic de familie și un medic specialist. În România, de prea puține ori pacienții sunt abordați integrat și multidisciplinar. Noi suntem o clinică-integrator între pacientul român și medici din toate colțurile lumii și suntem conștienți că o relație eficientă cu medicii de familie ne poate oferi un ajutor în plus în misiunea noastră: aceea de a oferi o șansă acolo unde soluțiile par epuizate” a afirmat Ana Maria Marian, CEO Intermedicas.

Cercetarea a mai arătat și faptul că jumătate dintre medicii de familie colaborează cu medici de diferite specialități, către care trimit pacienți. În timp ce cealaltă jumătate doar recomandă pacientului o discuție cu un medic specialist pentru a doua opinie medicală, dar fără a direcționa pacientul și fără a-l pune în legătură cu medicul.

Mai mult de 75% dintre medicii de familie care au participat la studiu apreciază că o colaboare cu o clinică de second opinion care are acces direct la medici de top din România și din străinătate,  ar avea un impact semnificativ în diagnosticarea corectă și în găsirea celei mai bune soluții de tratament.

Participanții studiului Intermedicas – Versa Media au fost medici de familie din orașele Craiova și Pitești, precum și din sectorul 2 al Municipiului București.

***

DESPRE INTERMEDICAS

Fondată în anul 2011, Intermedicas este prima clinică din România specializată exclusiv pe servicii de second opinion medical, cu acces direct la medici de talie internațională din Europa, SUA și Japonia. Intermedicas oferă servicii de second opinion, diagnosticare și tratament medical în România și în străinătate. De asemenea, Intermedicas a implementat un program lunar de Visiting Professors în care pacienții pot întâlni, în fiecare lună, la București, medici cu expertiză internațională în diferite practici medicale. Programul de Visiting Professors pe luna iunie este: Dr. Mircea Schmidt (Ortopedie și traumatologie), 15 și 17 iulie; Dr. Iosif Niculescu (Obstretică și ginecologie), în fiecare luni și joi; Dr. Georg Gusbeth (Urologie), 29 iulie; Dr. Youssef Tammam (Cardiologie și cardiochirurgie) pe 9 iulie, Dr. Victor Stoica (Gastroenterolgie), 5 iulie și Dr. Raluca Trifănescu (Endocrinologie), 2 iulie.

Pentru mai multe detalii, vă invităm pe http://www.intermedicas.com și www.facebook.com/intermedicas.

Follow us on Facebookschliessen
oeffnen