Student pe net – “Facebook” de Romania, creat de un student pentru studenti!

O noua retea sociala asemanatoare cu Facebook, insa unica pentru Romania, creata de un student in camera lui de camin.

Ionut Leescu, un student de 24 de ani, a creat o retea sociala pentru comunitatea studentilor din Romania. De pe site-ul studentpenet.ro studentii pot descarca cursuri, referate, orare, pot citi si posta anunturi de mica publicitate sau stiri si diverse articole folositoare, din orice domeniu posibil.

Portalul studentesc “Student pe net” ofera utilizatorilor sai functionalitati moderne, potrivite pentru o retea sociala in adevaratul sens al cuvantului. Platforma site-ului a fost programata si implementata in exclusivitate de catre Ionut Leescu, un student, licentiat al universitatii Ovidius, in prezent masterand la aceasi institutie.

Student pe net – un site realizat in caminele Ovidius

In toamna anului 2009, studentul de la Informatica Ionut Leescu (24 de ani) a avut o idee unica: sa creeze un site dedicat comunitatii studentesti din Constanta. Totul a inceput intr-o camera din caminul “Faleza Nord” al Universitatii Ovidius.  „Pentru ca o idee sa aiba succes, trebuie sa se bazeze pe o anumita nisa si sa aduca ceva original. Dupa un mic studiu de piata am ajuns la concluzia ca asa ceva nu exista. Am trecut la “codat” si astfel am reusit sa realizez site-ul”, adauga Leescu Ionut.

In  cateva luni, Ionut a creat site-ul www.studentpenet.ro, singurul portal dedicat in exclusivitate studentilor inscrisi la facultatile din Constanta. Cu doar un simplu click, utilizatorii puteau descarca cursuri, referate, orare, puteau citi si posta anunturi de mica publicitate si chiar citi stiri diverse, in mod gratuit.

Noua retea sociala pentru studentii romani

Vazand ca portalul se bucura de o mare popularitate, Ionut s-a gandit sa-l faca mult mai interactiv. Astfel, a decis ca site-ul sau sa devina o adevarata retea de socializare doar pentru studenti, asemenea Facebook-ului. Pentru inceput Student pe net s-a concentrat in exclusivitate pe studentii din Constanta, insa acum site-ul este disponibil si pentru studentii din cele mai mari campusuri din tara in Bucuresti, Iasi, Timisoara, Cluj Napoca, Craiova si Galati.

Reteaua de socializare a fost infiintata in urma cu o luna si are pana in momentul de fata peste 500 de membri. Cei care o folosesc pot comunica mult mai usor si pot afla stiri despre comunitatea studenteasca. Mai mult decat atat, utilizatorii pot posta poze, informatii personale si comentarii si au la dispozitie chiar si o varianta originala a “like-ului” prezent pe Facebook.

“Am pus la dispozitia studentilor platforma de comunicare, insa am nevoie de promovarea acestei intiative si bineinteles support din partea tuturor. Student pe net este un proiect deschis oricaror oportunitati de investitii.Se pare ca astfel de proiecte au implicatii profunde si un rol tot mai important in spatiul universitar. Prin proiectul meu am incercat sa acord o mana de ajutor domnilor profesori, acestia de multe ori sunt nevoiti sa faca liste de emailuri sau sa creeze un mail comun pentru a fi adaugate cursuri, laboratoare si materiale folositoare pentru studenti.  Am creat o pagina a profesorilor in care acestia pot posta diferite informatii folositoare. In legatura cu noua functionalitate a proiectului meu – transformarea intr-o retea sociala – am primit un feedback pozitiv de la utilizatorii si sunt sigur ca Student pe net este pe drumul bun pentru a deveni o comunitate de top” adauga Leescu Ionut creatorul portalului studentesc.