SIVECO Romania livreaza solutii educationale de top in zona Golfului

Compania a dezvoltat si implementat in Emiratele Arabe Unite cea mai mare biblioteca de continut educational in limba araba din lume.

SIVECO Romania a participat si anul acesta la GESS Dubai, cel mai important targ educational din zona Golfului, pentru a prezenta ultimele inovatii in materie de tehnologia educatiei. Evenimentul a avut loc in perioada 28 februarie–1 martie in Dubai si a fost sustinut de Ministerul Educatiei din Emiratele Arabe Unite, partener al SIVECO Romania inca din anul 2007.

“Ne bucura faptul ca solutiile educationale implementate de noi in Emirate sunt apreciate la nivel national si sunt solicitate si de ministerele educatiei din alte tari din zona Golfului. Succesul proiectului se datoreaza expertizei SIVECO in implementarea unor solutii complexe, ce au la baza sute de ore de munca, o metodologie bine pusa la punct si o colaborare impecabila cu clientul, Ministerul Educatiei din Emirate”, a declarat Alexandru Cosbuc, vice-presedinte adjunct vanzari internationale si directorul filialei SIVECO din Dubai.

Pana in prezent, SIVECO a implementat in scolile emirateze cea mai complexa biblioteca educationala de continut digital din lume, totalizand un numar de 7.000 de obiecte educationale multimedia pentru matematica, fizica, chimie, biologie, geografie si studii emirateze. Lectiile digitale AeL eContent sunt disponibile in araba si engleza si cuprind experimente, simulari, animatii si clipuri, care dezvolta curiozitatea naturala a elevilor si ofera acestora un mediu de invatare atractiv si sigur.

Lectiile sunt diponibile online, prin intermediul unui portal educational national, ce ajuta la modernizarea sistemului educational si fac din Emiratele Arabe un model de buna practica la nivelul Orientului Mijlociu.
In cadrul evenimentului au fost prezentate solutiile educationale implementate in scolile emirateze, dezvoltate de SIVECO Romania impreuna cu specialisti educationali si profesori locali.

“Suntem onorati ca am fost vizitati la stand de decidenti de nivel inalt din cadrul ministerelor educatiei din numeroase tari din Golf – Oman, Bahrain, Arabia Saudita, dar si din alte tari din Orientul Mijlociu. Majoritatea au fost dornici sa afle cum au fost realizate lectiile digitale, cum se folosesc concret la sala de clasa si daca proiectul se poate replica si in tara lor”, declara Florian Ciolacu, vice-presedinte vanzari internationale in cadrul SIVECO Romania.

Emiratele Arabe Unite sunt cunoscute pentru investitiile substantiale facute pentru modernizarea educatiei si sunt considerate un model de urmat de celelalte tari din zona Golfului. Astfel, targul educational GESS Dubai reuneste anual peste 250 de companii internationale renumite, ce isi prezinta resursele educationale destinate Orientului Mijlociu.
Recunoscuta pe plan mondial ca un promotor al celor mai noi concepte in tehnologia educatiei, SIVECO Romania implementeaza cu succes proiecte de informatizare a educatiei in tari din Europa, Orientul Mijlociu, Nordul Africii si regiunea CIS.

Despre SIVECO Romania

SIVECO Romania este liderul caselor romanesti de software si unul din integratorii software de succes din Europa Centrala si de Est. Compania dezvolta si exporta solutii IT si proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente.

Compania a fost infiintata in 1992 si are in prezent peste 1.200 de angajati.

Actionarii SIVECO Romania sunt Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V si SIVECO Management Team.

Adresandu-se organizatiilor private si publice, SIVECO Romania ofera solutii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms si eBusiness, pentru piata nationala si internationala. SIVECO Romania s-a specializat in executia de proiecte informatice de mare complexitate si amploare.

De-a lungul celor 20 ani de existenta, compania si-a construit o reputatie solida, fiind recompensata cu peste 140 de premii interne si internationale.

SIVECO Romania SA este certificata ISO 9001:2008 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, una din primele 5 companii de audit din lume. SIVECO Romania dezvolta parteneriate solide cu cele mai mari companii de software si hardware din lume:Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc.

SIVECO Romania este membru activ al mai multor asociatii profesionale si de afaceri din Romania (AmCham, CCIFER, ARIES, ANIAP, ATIC) si internationale (European Association for Information Technology – EITA, Information Society Technologies Advisory Group – ISTAG) si a aderat la importante initiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency si PACI (Partnership against Corruption Initiative).

Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitand www.siveco.ro