SEMINAR DESPRE IMPORTANÅ¢A PARTICIPÄ‚RII LA PROGRAME DE FORMARE A ADULÅ¢ILOR ÃŽN SITUAÅ¢IE DE RISC PE PIAÅ¢A MUNCII

Hotelul Ibis din Sibiu va găzdui vineri, 08 aprilie, la ora 09:30, un seminar de formare susţinut de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (F.D.S.C), despre importanţa participării la programe de formare a adulţilor aflaţi în situaţie de risc pe piaţa muncii.

Seminarul îşi propune să dezbată pe larg, problemele cu care se confruntă organizaţiile care desfăşoară proiecte de formare continuă a adulţilor. Pe parcursul evenimentului, Dan Petre, managing partner şi director al departamentului de studii calitative al companiilor D&D Research, va dezvălui ce îi motivează pe români să se dezvolte personal şi profesional.

Într-un format interactiv, fiecare grup de lucru va avea ocazia să identifice provocările întâmpinate şi soluţiile necesare, pentru a creşte nivelul de implicare al adulţilor în programele de formare continuă, în special în cele de calificare şi re-calificare. Rezultatele dezbaterilor vor fi incluse în elaborarea strategiei naţionale pentru stimularea participării adulţilor la formarea continuă realizată în cadrul proiectului.

Seminarul face parte din primul proiect naţional de promovare a invăţării pe parcursul intregii vieţi, dezvoltat de către un parteneriat format din Asociaţia Observator pentru Dezvoltarea Învăţării Permanente, TBWA\Bucureşti, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Gnosos Consult.

Documentul complet al cercetării de piaţă, realizat în 2010 în cadrul proiectului, poate fi accesat pe portalul www.invatapentrutine.ro.

Pentru orice alte detalii sau materiale, va rugăm să ne contactaţi.

CONTACTE PENTRU PRESA:

Silvia Giurcă

PR MANAGER TBWA/BucureÅŸti

0722153345

silvia.giurca@tbwa.ro