Program Executiv de Public Speaking

Leadership-ul, recunoasterea si recompensele merg catre cei care indraznesc sa se ridice in picioare si sa vorbeasca pentru a reprezenta echipa, compania, managementul, familia, comunitatea si industria din care fac parte in probleme importante si in momente decisive.
in momente de incertitudine, comunicarea si dezvoltarea personala conduce la plus de valoare pentru entitate. Fie ca este vorba despre o intalnire a companiei, un eveniment cu angajatii, lansari de produse sau servicii, un raport al managementului catre investitori, dezvoltarea calitatilor de vorbire in public reprezinta instrumentele necesare transmiterii corecte a informatiei.

Executive Public Speaking Program (EPSP) este primul program executiv de public speaking din Sud-Estul Europei adresat managerilor, persoanelor din departamentele de PR, Marketing, Vanzari, antreprenorilor precum si celor interesati de o cariera in public speaking.

Atuuri

-Trainerul acestui eveniment, John Evans, aduce in Romania experienta acumulata ca vorbitor in public profesionist in cei peste 30 de ani de activitate si de la cele peste 5000 de prelegeri sustinute in toata lumea

-Organizatorul acestui eveniment este Bucharest Speakers Bureau – primul birou de vorbitori in public din Romania, ce initiaza programe pentru dezvoltarea industriei de public speaking din regiune.

-Contextul actual determina o mai mare atentie asupra comunicarii in orice organizatie, dar si a modalitatilor in care o prelegere sau prezentare este sustinuta. Modul in care mesajul este transmis poate fi mai important decat mesajul insusi.

-Oportunitatea de a participa la un eveniment de dezvoltare a abilitatilor de public speaking si posibilitatea notorietatii viitoare.

Despre invitatul de onoare:

John Evans este expert in arta prelegerilor in public, fiind vorbitor in public certificat (Certified Speaking Professional), autor, strateg, consultant si trainer in leadership.

John Evans este membru al Asociatiei Nationale a Vorbitorilor in Public din SUA (National Speakers Association), si membru al Federatiei Internationale a Vorbitorilor in Public (Global Speakers Federation).

John a sustinut peste 5000 de prelegeri in public peste tot in lume in peste 30 de ani de activitate.

A lucrat cu peste 700 de corporatii americane si internationale, Ministerul Apararii SUA, Comunitatea Serviciilor de Informatii, precum si in programe de leadership pentru executivi.

Obiectivele programului

-         Dezvoltarea abilitatilor de sustinerea a unei prelegeri avand la baza un obiectiv clar, specific si adecvat pentru prezentare;

-         Cercetarea si cunoasterea publicului pentru a afla ceea ce vor, de ceea ce au nevoie, aspiratii si motivatii;

-         Utilizarea limbajului adecvat pentru ca mesajul sa fie inteles;

-         Dezvoltarea abilitatilor vocale pentru antrenarea publicului si fascinarea acestuia;

-         Mentinerea energiei, utilizarea gesturilor si expresiilor faciale pentru sporirea mesajului transmis;

-         Anticiparea obiectiilor si a intrebarilor dificile;

-  Manevrarea comentariilor si a situatiilor dificile avand o strategie pregatita;

-     Evaluarea succesului prezentarii si a prelegerii sustinute.

Numarul de locuri este limitat!

Pentru detalii si inscriere vizitati www.speakersbureau.ro

Partener: Capital Plaza Hotel

Partener Media: http://www.catalog-cursuri.ro/

Bucharest Speakers Bureau
0371.466.441
contact@speakersbureau.ro
http://www.speakersbureau.ro/executive.html