Piata auto second hand a inregistrat o scadere de 32% la inceputul anului 2012

Numarul de inmatriculari autovehicule second hand a inregistat la inceputul acestui an o scadere de 32% comparativ cu anul trecut, conform datelor oficiale ale politiei.

Numarul de masini second hand inmatriculate pentru prima data a scazut cu 32%, de la 17.156 unitati in ianuarie anul trecut la 11.522 la inceputul anului in curs. Numarul reinmatricularilor a scazut in aceeasi masura, de la 32.629 la 22.391 anul acesta.

Volkswagen a fost lider in ianuarie 2012, cu 5.960 autovehicule second hand inmatriculate,  in timp ce Dacia a trecut de 5.100 unitati, Opel s-a apropiat de 4.900, Ford s-a situat la nivelul de 2.700, in timp ce Renault a avut aproape 1.800 masini second hand inscrise. La Volkswagen scaderea fata de anul trecut a fost de 35%, iar la Dacia de 19%, arata datele DRPCIV.

“Schimbarile privind adoptarea noii taxe auto si confuzia creata in randul cumparatorilor  justifica influenta directa asupra numarului de inmatriculari masini rulate de la inceputul acestui an si implicit diminuarea tranzactiilor”, a declarat Bogdan Axinia, General Manager Auto.ro.

O evolutie cu totul diferita au avut masinile noi ale caror inmatriculari au inregistrat o crestere de 86%. In prima luna a anului au fost inscrise in circulatie 4.937 masini noi, cu mult peste cele 2.648 inscrise in ianuarie 2011, cea mai slaba luna din ultimii ani.

Per total, incluzand autovehiculele second hand si noi, luna trecuta s-au inmatriculat 38.850 unitati, scadere de 26% fata de prima luna din 2011.

Nivelul mediu al preturilor autovehiculelor second hand din Romania s-a mentinut la inceputul anului la aceeasi valoare inregistrata anul trecut, respectiv aproximativ 5.000 Euro, conform AutoIndex.