Maratonul “Prima Evadare” stabileşte un nou record naţional ca număr de participanţi

Joi, 6 mai 2010

Doar trei zile ne mai despart de startul maratonului „Prima Evadare”, care se va desfăşura duminică, 9 mai, de ziua Europei. Cicliştii din Bucureşti şi din ţară au răspuns provocării şi s-au pus în mişcare, depăşind estimările iniţiale de 1000 de participanţi. „Vedem în acest număr o confirmare clară a popularităţii de care se bucură maratonul „Prima Evadare”, a declarat Cristina Manof unul dintre organizatorii evenimentului. Primăriile pe raza cărora se desfăşoară concursul sprijină organizatorii maratonului prin curăţarea zonelor adiacente traseului, impulsionate şi de numărul mare de sportivi care se antrenează în zonă la sfârşit de săptămână. Publicul este invitat să asiste la startul competiţiei din Aleea Privighetorilor, la ora 10.
Pentru înscrieri şi ridicarea numerelor de concurs, concurenţii sunt aşteptaţi în zilele următoare între orele 17 şi 20.30 la Clubul Ţăranului Român, iar sâmbătă, 8 mai, în intervalul 11-15, la Magazinul COSMOTE din Strada Nicolae Titulescu 4-8, clădirea America House, şi la Clubul Ţăranului Român între orele 16 şi 21.
Până acum, concurenţii din capitală şi împrejurimi reprezintă peste 80% din totalul înscrierilor. Cu toate acestea un număr important de participanţi vor veni din Braşov, Sibiu,Ploieşti sau Piteşti, iar distanţa nu i-a descurajat nici pe cicliştii din Baia Mare, Suceava sau Constanţa. „Suntem entuziasmaţi de numărul mare de participanţi care şi-au anunţat prezenţa la Prima Evadare 2010. Ne bucurăm că tot mai mulţi oameni conştientizează importanţa mişcării în aer liber şi sunt pregătiţi să dedice timp şi efort acestui gen de activitate. Tocmai de aceea noi îi consideram învingători pe toţi participanţii care termină cursa” susţine Daniel Sărdan, unul dintre organizatorii evenimentului.
“Prima Evadare” este singurul maraton de mountain-bike din Bucureşti şi cel mai mare concurs de acest gen din ţară. Aflat la a doua ediţie concursul se desfăşoară pe drumuri de ţară, prin pădurile din nordul capitalei, pe o distanţă de aproximativ 55 de km, între Bucureşti şi Snagov. Traseul este marcat pe întreaga distanţa de concurs şi este prevăzut cu 10 puncte de control, 4 zone de alimentare, este asistat de poliţie şi salvare. Anul trecut concursul a adus la start peste 600 de concurenţi, stabilind un record naţional de participare.
Evenimentul este organizat de Clubul Alpin Român şi NoMad Adventure Team, şi este susţinut de COSMOTE în calitate de sponsor principal, VÖSLAUER, Dole, Bikexpert şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Pentru detalii suplimentare ÅŸi regulamentul competiÅ£iei puteÅ£i accesa www.primaevadare.ro sau contacta organizatorii: Daniel Sărdan – 0723 383 071;  Bogdan Stănimir – 0721 281 290
Fotografii de la ediţia precedentă se pot găsi la adresa: http://primaevadare.ro/imagini/