Istoric pavaje

Dovezile arheologice fixeaza aparitia  pavelelor  in jurul anilor 4000 i.H. In vechime egiptenii realizau  drumuri pietruite pentru a putea transporta materialele necesare ridicarii Marilor Piramide, in jurul anului 3000 i.H.  In China Antica au fost construite drumuri cu pavaje pe o distanta de 40.000 de km., cam in anul 1.100 i.H. Maiasii si aztecii detineau o retea de drumuri pavate in Mexic. Cel mai mare realizator de drumuri a fost Imperiul Roman, care din anul 300 i.H. a inceput constructia de drumuri din piatra, facand drumuri cu pavaje in toata Europa si Africa de Nord.

Folosirea pavelelor a cunoscut o perioada de renastere dupa cel de al II-lea Razboi Mondial cand a fost reconstruita Europa. Multitudinea formelor de constructie si folosirea culorilor in pavelele de beton a fost  facuta de nemti. Tot ei folosind  utilaje speciale au favorizat si marit productia de pavele, in anii ’60. Aceste utilaje specializate au marit productia si folosirea pavajelor.

Folosirea pavelelor reprezinta varianta optima in decorari exterioare ({curti, gradini, trotuare, drumuri, spatii comerciale, etc.), atat din punct de vedere calitativ, cat si estetic. Pavelele, prin variatia culorilor si formelor deosebite, se pot integra cu usurinta in arhitectura constructiilor. Fiind realizate dintr-un material omogen si dens, pavajele au o stabilitate foarte buna si o rezistenta crescuta la traficul intens si greu. Pavelele sunt usor de desfacut,  inlocuit si recuperat, pentru ca sunt montate pe un strat de nisip.