Începe selecţia celor mai frumoase poezii ale copiilor din oraş

Am primit sute de poezii de la copii şi părinţi, pentru a fi publicate

Numărul uriaş de emailuri, vorbe din suflet şi cereri de voluntariat pe care le-a atras campania “Se caută cele mai frumoase poezii ale copiilor din oraş”, ne-a adus o confirmare în plus: oraşul are nevoie de mai multe iniţiative culturale prietenoase. Mulţi dintre copiii capitalei aşteaptă doar o şansă pentru a se afirma, pentru a se exprima, pentru a ne atrage atenţia că există un talent ascuns în ei, care aşteaptă să vadă lumina zilei. Şi a TIPARULUI.

Ştim că aşteptaţi cu nerăbdare

1 martie vine cu veştile aşteptate de părinţi şi copii. Pentru a realiza antologia celor mai frumoase poezii ale copiilor din oraş, ONG-ul Ajutor REAL în colaborare cu Teatrul Naţional de Operetă întruneşte luni, 1 martie 2010 orele 12, la Clubul de Arte din incinta TNO juriul pentru selectarea versurilor. Juriul format din scriitori, membri ai Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, filială a Uniunii Scriitorilor din Romania şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, va analiza poeziile primite în vederea realizării selecţiei pentru tipar. Ne face plăcere să vă anunţăm că din juriu fac parte: Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a ASB, Constantin Stan, preşedintele secţiei de proză a ASB, prof. Violeta Filip, metodist ISMB şi prof. Mirela Mihala, metodist ISMB.

8 martie vine cu realizări. Anunţăm oficial numele copiilor ale căror poezii au fost selectate şi data lansării cărţii.

“Colecţia celor mai frumoase poezii ale copiilor din oraş” va fi distribuită prin Librăriile Humanitas şi Eminescu. Fondurile obţinute în urma vânzării cărţii vor fi investite într-un program conceput de Asociaţia Scriitorilor pentru a susţine copiii talentaţi care se remarcă în urma acestei acţiuni.

Noi, ONG-ul Ajutor REAL, T.N.O. şi partenerii care s-au implicat pro bono în această campanie – A.S.R., I.S.M.B, Grupul Humanitas, Librăria Eminescu, D.G.A.S.P.C., RAL Comunicaţii, BetaCons, EuroMedia, Metrorex, Casa şi Grădina, Şapte Seri, Mami, Radio România Actualităţi, Radio Lynx, Baby, Rocas Design,  Mr. Bricolage, Hornbach, Ceainăria Serendipity şi Imagenta ne bucurăm că putem susţine astfel copiii talentaţi din oraş.