HIFU, tehnologia revolutionara ce inlocuieste lifting-ul facial chirurgical

GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE DURABILĂ CURBURA CARPAŢILOR anunță lansarea, începând cu data de 26 iunie 2017, a primei sesiuni de primire a proiectelor pentru măsura M3.4/6B  “Infrastructură socială pentru integrarea grupurilor defavorizate”.

Proiectele se vor depune la sediul GAL CURBURA CARPAŢILOR situat în incinta Primăriei Prejmer (etaj 1, al cincelea birou pe partea stângă), la adresa: Prejmer, strada Mare nr. 565, judeţul Braşov. Proiectele se vor putea fi depuse la sediul GAL în zilele lucrătoare, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 16.00, în perioada 26 iunie 2017– 26 august 2017.

Informaţii detaliate privind accesarea şi derularea măsurii M3.4/6B sunt cuprinse în documentaţia de finanţare aferentă acestui apel de selecţie, disponibilă la adresa www.curburacrapatilor.ro

Documentaţia de finanţare aferentă apelului de selecţie pentru măsura M3.4/6B cuprinde Ghidul Solicitantului, anexele şi documentele suport şi poate fi solicitată:

  • de la sediile primăriilor din teritoriul ,,Curbura Carpaţilor’’;
  • de la sediul GAL CURBURA CARPAŢILOR din Prejmer, strada Mare nr, 565, judeţul Braşov;
  • la adresa de e-mail: informare.curburacarpatilor@gmail.com;
  • la numerele de telefon: 0770 207 389 sau 0770 261 712.

La sediul GAL CURBURA CARPAŢILOR este disponibilă o variantă electronică (CD/DVD) a documentaţiei de finanţare aferentă apelului de selecţie nr. 1/M3.4/1/2017 a proiectelor pentru măsura M3.4/6B.

 

Beauty One prezinta ultima inovatie in domeniul estetico-medical care revolutioneaza tehnicile de lifting facial. FaceLift PRO este un echipament avansat ce functioneaza pe baza unei tehnologii premium – HIFU – care ofera rezultate vizibile imediate in rejuvenarea tenului matur.

Principiul terapiei HIFU se bazeaza pe ultrasunete focusate de inalta frecventa care actioneaza in straturile profunde ale pielii prin stimularea productiei de colagen si elastina. Astfel rejuvenarea incepe imediat dupa sedinta de terapie si continua chiar si in saptamanile de dupa tratament.

Uita de interventiile chirurgicale dureroase! Incearca terapia HIFU si reda tineretea tenului tau cu doar o sedinta de tratament!

Medicina estetica dispune de un arsenal vast de tehnologii in lupta cu imbatranirea tenului, insa HIFU este unica procedura ce garanteaza rezultate incredibile in tratarea problemelor ca redefinirea formei ovalului fetei, barbia dubla sau ridicarea sprancenelor. In plus, este o procedura non-invaziva care nu afecteaza in niciun fel organismul, iar efectele sunt de durata.

Beneficiile tratamentului cu tehnologia HIFU:

  • Rezultate vizibile imediat dupa procedura;
  • Tonifiere si fermitate a pielii, stimulare de colagen;
  • Tratamentul nu este dureros si nu necesita reabilitare;
  • Ultrasunetele sunt inofensive pentru pentru organism;
  • Indicat pentru toate tipurile de piele, in orice anotimp.
  • Rezultate dovedite clinic si tehnologie aprobata FDA;

Tratamentele de lifting instant realizate cu echipamentul revolutionar FaceLift PRO pot fi efectuate in centrul Chic Salon Izvor. Pentru informatii suplimentare, puteti suna la: 0732 443 232.

Follow us on Facebookschliessen
oeffnen