Fier beton fundatie

Fundatia reprezinta elementul ce face parte din structura unei case ce are in primul rand rolul de a transmite spre terenul de fundare toate încărcările, cele de exploatare și cele excepționale care sunt existente la o clădire.

I se acordă o importanta deosebită modalității de fundare precum și calculului armaturii și al dimensiunilor ei, asta pentru ca fundatia proiectată sau cea executată in mod defectuos o sa puna în pericol toata structura casei, reparațiile ulterioare fiind apoi dificile, poate chiar imposibil a fi executate.

În articolele si lucrarile de specialitate specialistii din acest domeniu analizeaza cazul si exemplu dat de o fundatie continua sub ziduri, aceasta fiind cea mai întâlnită la locuințele unifamiliale.

Etapele lucrarii

O prima etapa este aceea a trasarii fundatiei, după ce înainte a fost îndepărtat intreg stratul vegetal. Trasarea fundatiei se poate face folosindu-se țăruși metalici sau care sunt din lemn, între acestea întinzandu-se sfori. Conturul care e delimitat de catre țăruși și de sfori o sa ajute ajute la următoarele etape, și acestea trebuie să urmeze cu mare exactitate chiar conturul blocului fundatiei care exista în cadrul proiectului.

Urmatoarea etapa o reprezinta săparea fundatiei care se face manual ori mecanizat, pentru aceasta, respectând cu exactitate planul de fundare, acela în care sunt toate datele importante cum ar fi cotele, lățimea fundatiei si altele de acest fel.In cadrul aleste etape se utilizeaza si fier betonul fundatiei.

La săpătură se va verifica si verticalitatea pe care o au pereții gropilor, in acest fel evitându-se situația ca secțiunea pe care o are fundația să aibă o cu totul altă formă decât cea care a fost mntionata in proiect si care de obicei este dreptunghiulară. Cota stabilita până la care este executata săpătura trebuie să fie egala cu adancimea fundatiei din proiect.

Turnarea betonului pentru egalizarea șapei de beton slab trebuie sa aiba grosimea de 4 pana la 5 cm, având rolul de preluare a neregularităților săpăturilor și împiedicarea scurgerii laptelui de ciment din betonul grinzilor de fundatie.

Pentru montajul armăturii inferioare, trebuie sa fie evitată murdărirea acestuia cu pământ și, de regula trebuie ajut grija să nu se surpe pământul direct în fundatie pe timpul desfasurarii acestei operațiuni.

Turnarea tălpii fundatiei ca și procesul de uscare al ei, se face cu mare atentie, pentru ca în perioada aceasta să nu cadă pământ in beton deoarece acesta se curăța foarte greu. În perioada în care se usucă acea talpa a fundatiei se face si armătura elevației, dupa care se cofrează.

Se face turnarea elevației, după care este așteaptata uscarea și a porțiunii betonate, dupa care, se decofrează.

După decofrare se va umple fundatia existenta cu pământ și se va compacta manual, ori, de preferat, folosindu-se un compactor, care va fi în straturi de 10 pana la 15cm, supa acre se adaugă deasupra un strat de aproximativ 10 cm de pietriș. Peste acest pietriș se va pune o folie din polietilena, iar peste folie se aseaza polistiren extrudat care e bine sa aiba grosimea de circa 3 cm, dupa acre urmeaza plasa de armare a fundatiei.

Ultima etapa este aceea de turnare a plăcii peste fundație.