DR. LOU JACOBS, CHIROPRACTOR ACREDITAT: TEHNICA WEBSTER, EFICIENTÄ‚ PENTRU 95% DINTRE PACIENTELE CU MALPREZENTÄ‚RI

București, 7 iunie, 2016: Prezentația pelviană, o condiție medicală prin care poziția fătului este anormală în comparație cu pelvisul mamei, apare la 3 – 4% din nașteri, procent care scade odată cu avansarea sarcinii de la 22% de cazuri, sub 28 de saptamani la 7% din nașteri la 32 de săptămâni. Cei mai mulți obstetricieni recomandă în această situație operația de cezariană, astfel statisticile arată că 90% dintre bebelușii în poziții nefirești nașterii sunt aduși pe lume prin cezariană. Într-un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea City din Londra, 36,9% dintre mame nasc prin cezariană anual, în România, procent care a crescut cu 13,3% față de 2008, când numărul cezarienelor era de 23,6%.

Tehnica Webster este o procedură chiropractică neinvazivă care nu implică dureri sau riscuri spre deosebire de procedeele convenționale de poziționare a fătului. Asociația Internațională pentru Chiropractică Pediatrică le recomandă viitoarelor mame să apeleze la tehnica Webster – prin realizarea acestei proceduri mobilitatea fătului în uter este facilitată, putând astfel să aibă cea mai bună poziție în momentul nașterii. Potrivit Journal of Manipulative and Physiological Therapeutics, tehnica Webster a avut o rată de succes de 82% în cazul prezentațiilor pelviene.

În timpul sarcinii, poziția coloanei vertebrale la mamă este esențială. Dacă pelvisul nu este aliniat corect, copilul nu se poate dezvolta natural și există riscul ca fătul să se așeze într-o poziție anormală în comparație cu pelvisul mamei. Prin ajustări la nivelul coloanei, al osului sacral, al șoldurilor și al abdomenului, chiropractorul echilibrează pelvisul și ligamentele rotunde. Un alt beneficiu al acestei tehnici îl reprezintă optimizarea sănătății fizice și mentale a viitoarei mamei, facilitând o naștere mai ușoară.

“Tratamentul chiropractic pentru mame și copii reprezintă o ramură importantă a acestei specializări medicale. Mama și bebelușul sunt expuși unui nivel ridicat de stres pe perioada sarcinii, astfel că dacă se va decide asupra acestei proceduri, este important să fie realizată de un chiropractor cu pregătiri speciale în această ramură. Prin efectuarea tehnicii Webster, pelvisul mamei este echilibrat, iar fătul va reveni în mod natural într-o poziție preferabilă.”,  a declarat dr. Lou Jacobs, partener Intermedicas -Second Opinion.

Chiropractica este o formă de medicină alternative, care se concentrează pe manipularea gentilă a coloanei vertebrale pentru a elimina perturbările apărute la nivelul sistemului nervos. Chiropractica este benefică pe parcursul tuturor etapelor sarcinii și a perioadei post partum. Această terapie s-a dovedit a fi eficientă în tratarea durerilor și simptomelor care pot apărea în timpul sarcinii – dureri lombare, dureri de cap sau migrene, dureri scheleto-musculare și articulare.

Dr. Lou Jacobs este primul chiropractor american atestat în România și fondatorul Centrului de Chiropractică și Acupunctură Jacobs. Dr. Jacobs are instruire completă în cadrul Asociației Internaționale de Chiropractică Pediatrică pentru a lucra cu mamele și copiii atât înainte de naștere, cât și pe parcurul acesteia și după. Diploma de doctor în chiropractică a primit-o de la „Colegiul de chiropractică Cleveland” din Kansas, Missouri, Statele Unite ale Americii.

Pe lângă acestea, Dr. Lou Jacobs a acumulat peste o sută de ore de educație chiropractică de la absolivrea studiilor superioare. În cei peste 13 ani de experiență, dr. Lou a rezolvat cu succes un număr semnificativ de cazuri complexe.

Dr. Lou Jacobs oferă consultații în perioada 16 mai – 15 iunie 2016 în cadrul programului Visiting Professors al clinicii Intermedicas.

Mai multe informații: http://intermedicas.com/chiropractica/

***

DESPRE CHIROPRACTICÄ‚

Chiropractica se concentrează pe conformația pacientului, pe legătura acesteia cu sistemul nervos și pe capacitatea corpului de a se regla și vindeca singur. La nivel global, a câștigat recunoaștere datorită eficienței remarcabile.  Fără tratament medicamentos și procedee invazive reușește să rezolve unele dintre cele mai complexe cazuri medicale.

Chiropractorii evaluează structura și funcția coloanei vertebrale, precum și efectele acesteia asupra sistemului nervos și musculo-scheletal. Ajustările chiropractice favorizează restabilirea funționării optime a corpului. Termenul de “ajustare” face referire la manipularea blândă a vertebrelor pentru a reduce presiunea asupra articulațiilor, mușchilor și nervilor.

***

DESPRE INTERMEDICAS

Fondată în anul 2011, Intermedicas este prima clinică din România specializată exclusiv pe  servicii de second opinion medical, cu acces direct la medici de talie internaÈ›ională din Europa, SUA È™i Japonia. Intermedicas oferă servicii de second opinion, diagnosticare È™i tratament medical în România È™i în străinătate È™i specializări medicale de nișă – chiropractică, nimfoplastie sau aritmologie. De asemenea, Intermedicas a implementat un program lunar de Visiting Professors în care pacienÈ›ii pot întâlni, în fiecare lună, la BucureÈ™ti, medici cu expertiză internaÈ›ională în diferite practici medicale. Nu în ultimul rând, Intermedicas este un activ broker de medici. Pentru mai multe detalii, vă invităm pe http://www.intermedicas.com È™i www.facebook.com/intermedicas.