David Phelps în România – un vis devenit realitate

David Phelps în România - un vis devenit realitateInteresul crescut manifestat anul trecut (21 octombrie) de publicul român la concertul din Debrecen – Ungaria al uneia dintre cele mai cunoscute formaţii de muzică gospel, Gaither Vocal Band, nu a fost trecut cu vederea de către organizatorii evenimentului. Astfel că, ceea ce până acum era un vis pentru iubitorii de gospel din România, pe 15 iunie capătă conturul unei realităţi mult aşteptate. David Phelps, tenorul grupului Gaither, va concerta pentru prima dată la Bucureşti, marţi, 15 iunie, la Sala Palatului.

Evenimentul va fi unul de mare importanţă pentru scena muzicii româneşti, nu doar datorită calităţii şi unicităţii pe care genul muzical le aduce, ci şi a impactului pe care concertul îl va avea asupra spectatorilor. Surse din staff-ul organizatoric anunţă că, dintre invitaţi, vor face parte oficialităţi ale României.

Concertul face parte din turneul pe care solistul îl va începe în luna iunie în Europa. Ţări precum Norvegia, Irlanda, Scoţia, Anglia, România se vor bucura de prezenţa unei voci apreciate în întreaga lume. Munca lui David Phelps a fost valorificată prin apariţia a 5 albume de studio pentru care a primit numeroase premii Grammy şi Dove.

Accesul la acest eveniment unic în România va fi limitat, în limita locurilor disponibile. Organizatorii anunţă că interesul pentru bilete este foarte mare, iar primele randuri au fost deja epuizate. Acestea pot fi achiziţionate din magazinele Germanos, magazinele Vodafone, librariile Humanitas, Carturesti si Kerigma si online de pe www.eventim.ro, www.blt.ro si www.bilete.ro .