Curs de antreprenoriat prin proiectul CeMPRES

Miercuri, 21 Martie 2012, incep inscrierile la cursul de tip e-learning, pentru dezvoltarea competentelor antreprenoriale, organizat in cadrul proiectului cu titlul „CeMPRES- Centru Multimedial de Promovare şi Resurse în Egalitatea de Şanse”, cod POSDRU 97/6.3/S/47963, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

CeMPRES este un proiect implementat de Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina în parteneriat cu Patronatul Român, Asociația Europe for Europe (Italia), Euro Consulting și Asociația Patronală a Medicilor de Medicina Muncii din România.

Proiectul se înscrie în Axa Prioritară 6 – ”Promovarea incluziunii sociale”, domeniul major de intervenÅ£ie 6.3 – ”Promovarea egalității de È™anse pe piaÈ›a muncii” iar perioada acestuia de implementare este de 24 de luni, de la 02 august 2010 până la 31 iulie 2012.
Cursul se adreseaza tuturor femeilor din Romania, care doresc sa invete cum sa inceapa sau sa dezvolte o afacere si se va desfasura pe o perioada de 10 saptamani, finalizat cu certificat de participare sau, dupa caz,  acreditat CNFPA.

Acesta este structurat pe trei niveluri , sub forma de module, de la notiunile de start, la cele de avansat. Femeile pot opta fie pentru un singur modul, fie pentru toate cele trei disponibile.

Modalitatea de predare este in sistem e-learning, desfasurat pe o platforma web, la finele careia se va obtine un certificat de participare din partea Asociatiei pentru Dezvoltare Durabila Slatina. Pentru cine doreste un certificat acreditat CNFPA, se poate opta pentru componenta aditionala, desfasurata in sala.

Inscrierile la curs se vor face pana la data de 19 Aprilie 2012, cursul fiind programat sa inceapa in data de 20 Aprilie 2012.

Pentru mai multe detalii, va rugam accesati site-ul proiectului www.cempres.ro