Conferința „Noul Cod de procedură civilă” , Bucuresti, 29-30 mai 2012

Clubul de Drept organizează conferinţa „Noul Cod de procedură civilă” la Sala Roma a centrului Auditorium Pallady din București, în perioada 29-30 mai 2012.

Tematică
Intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă impune pregătirea profesioniștilor din domeniul dreptului civil faţă de noutăţile majore aduse de acesta. În acest context, Clubul de Drept își continuă activitatea cu o conferință dedicată reglementarilor aduse de viitorul Cod de procedură civilă.
La această conferință vor participa judecători, cadre didactice universitare, avocați și executori judecătorești care, într-un fel sau altul, sunt implicați în procesul de punere în aplicare a acestui act normativ. Pe parcursul a două zile, aceștia vor oferi răspunsuri și clarificări în ceea ce priveşte noul Cod de procedură civilă, încercând să-i ajute pe participanți la punerea în aplicare a părţii teoretice prezentate.
Conferinţa „Noul Cod de procedură civilă” se adresează celor care au nevoie, în activitatea profesională, de o bună cunoaștere a dispozițiilor Codului de procedură civilă, directorilor generali din companii românești și multinaționale, avocaților, juriștilor și notarilor.

Lectori si teme

Lectorii care au confirmat participarea la conferinta vor prezenta urmatoarele teme:
– Ion Ilie Iordachescu, Avocat, Decan Baroul Bucuresti
• Regimul matrimonial

-Radu Bogdan Bobei
Lector Universitar Doctor, Facultatea de Drept Bucuresti
• Conventia arbitrala – fantezia pragmatica a partilor

-Mircea Ursuta
Avocat, Baroul Bihor
Membru in Comisia de elaborare a Legii de punere in aplicare a noului Cod de procedura civila
• Implicatiile practice ale noului Cod de procedura civila in activitatea avocatului

-Ianfred Silberstein
Director Directia Juridica, Banca Nationala a Romaniei
• Poprirea. Rolul institutiilor din sistemul bancar in cadrul procedurii popririi

-Evelina Oprina
Judecator Conferentiar Universitar Doctor, Tribunalul Bucuresti
Membru in Comisia de elaborare a Legii de punere in aplicare a noului Cod de procedura civila
• Titlurile executorii in reglementarea noului Cod de procedura civila

-Marcel Gavris
Judecator, Curtea de Apel Bucuresti
• Consideratii cu privire la calea de atac a apelului in noul Cod de procedura civila

-Bogdan Dumitrache
Executor Judecatoresc, Camera Executorilor Judecatoresti Bucuresti
• Urmarirea silita imobiliara: schimbare de Cod. in bine sau în rau?

-Cristian Paul Lospa
Avocat, Baroul Bucuresti
Colaborator al Facultatii de Drept din Bucuresti la disciplina “Drept procesual civil”
• Aspecte despre procedurile speciale in noul Cod de procedura civila – continuitate si noutate

Inscriere

Inscrierea la conferinta se poate face online, prin intermediul formularului de pe site, sau printr-o solicitare directa, la adresa de e-mail sau numarul de telefon de mai jos.
Taxa de participare este in valoare de:

500 lei + TVA / persoana / 1 zi;
900 lei + TVA / persoana / 2 zile.

• Membrii Clubului beneficiaza de 25% reducere!
• Participarea la această conferința va fi creditată cu puncte de pregătire profesională pentru avocați:
20 ore / 2 zile
10 ore / 1 zi

Persoana de contact:
Irina Ionescu
0771.155.338
irina.ionescu@clubuldedrept.ro