Cod etic pentru asociațiile de pacienți, propus de Asociația P.A.V.E.L.

În cadrul celei de-a doua ediții a Conferinței Naționale Actualități în Oncologia Pediatrică – Asistența Multidisciplinară a Copilului și Tânărului cu Cancer, Asociația P.A.V.E.L. a propus crearea unui cod etic pentru asociațiile de pacienți. Acest demers care ar însemna atât alinierea la principii etice și deontologice comune, cât și coordonarea unitară a activității asociațiilor de pacienți din România, pentru o cât mai mare eficiență.

”În opinia noastră, o organizație de pacienți are un comportament etic față de pacienții pe care îi reprezintă, față de celelalte asociații, față de autorități, colaboratori și finanțatori, atunci când există congruență între ceea ce afirmă că face și ceea ce face de fapt. Ar putea exista chiar și un colegiu al asociațiilor de pacienți care să recunoască, în condiții etice clar definite, meritele unor asociații, să ofere acreditari sau, după caz, să aplice sancțiuni”, a declarat Olga Cridland, președintele Asociației P.A.V.E.L.

Pe lângă inegalitatea teritorială de acoperire, de multe ori asociațiile lucrează independent unele de altele. În plus, din cauza lipsei fondurilor, lupta pentru supraviețuirea serviciilor create face ca aceste asociații să fie mereu în stare de alertă, putând să își asume doar obiective strategice pe termen scurt sau mediu.

”În contextul acesta, poate apărea suspiciunea concurenței neloiale, care erodează în timp relațiile de colegialitate și sprijin dintre asociații în lupta pentru atingerea scopului comun, și anume bunăstarea pacienților pe care îi reprezintă. De asemenea, poate interveni și suspiciunea că cei care conduc aceste asociații își urmăresc propriul interes, nu pe cel al grupului pe care îl reprezintă. Pe de altă parte, cererile asociațiilor de pacienți către autorități par a fi un război cu morile de vânt, cu slabe rezultate vizibile, dar mare consumator de timp, energie și alte resurse”, a declarat Iuliana Ghidu, director executiv Asociația P.A.V.E.L., în cadrul Conferinței Naționale Actualități în Oncologia Pediatrică – Asistența Multidisciplinară a Copilului și Tânărului cu Cancer.

Codul etic al asociațiilor de pacienți ar aduce numeroase beneficii organizațiilor care vor adera. Afirmând principii și valori comune, asociațiile semnatare vor putea să acționeze unitar, ducând la creștere forței acestora. Pe lângă promovarea respectului și încrederii între asociații, acestea vor putea colabora pentru dezvoltarea și diversificarea serviciilor, astfel încât să existe o acoperire teritorială uniformă. De asemenea, va fi încurajată crearea filialelor sau înființarea de noi asociații de pacienți. Un alt avantaj al adoptării unui cod etic este posibilitatea ca asociațiile performante să împărtășească și celorlalți din experiența dobândită, pentru o mai bună performanță.

Pentru mai multe amănunte legate de acest cod etic: Olga Cridland, președinte Asociația P.A.V.E.L., e-mail office@asociatiapavel.ro

Management eveniment: Sănătatea Press Group – expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Georgiana Giunca

PR Executive 

press@sanatateapress.ro