Casa de avocatură Coltuc anunţă lansarea Departamentului de Achiziţii Publice

Casa de avocatură Coltuc, fondată în 2005, având expertiză în mai multe arii ale dreptului, anunţă deschiderea unui nou departament în cadrul companiei. Lansarea Departamentului de Achiziţii Publice vine pe fondul unei creşteri a întregii companii, precum şi al cererii crescute pentru întreaga gamă de servicii juridice, tehnice şi economice, necesare pentru realizarea cu succes a achiziţiilor publice.

 

Prin intermediul acestui departament, specialiştii Casei de avocatură Coltuc vor veni în ajutorul clienţilor care, fie doresc să intre pe piaţa achiziţiilor publice şi nu cunosc etapele unei astfel de proceduri, fie se află deja pe această piaţă, dar au nevoie de integrarea serviciilor de care momentan se ocupă o multitudine de furnizori.

 

Printre serviciile oferite de noul departament se numără: acordarea de consultanţă pentru întocmirea planului de achiziţii; consultanţă pentru întocmirea dosarului de achiziţii (stabilirea tipului de procedură aplicată, caiet de sarcini, propunere contract, documentaţie de atribuire a contractelor, note justificative), consultanţă pentru întocmirea raportului de atribuire; formularea solicitărilor de clarificări din partea autorităţilor contractante; consultanţă juridică la încheierea contractului de achiziţii publice, precum şi formularea contestaţiilor la C.N.S.C. şi reprezentarea în faţa Curţilor de Apel.

 

În ceea ce priveşte avantajele contractării acestor servicii de la un singur furnizor, vorbim de o reducere a timpului alocat procedurilor de achiziţii publice, dar şi a efortului, costului total şi inconsistenţelor ce pot interveni între serviciile prestate de furnizori diferiţi.

 

„Decizia de a forma acest departament a venit ca urmare a dezvoltării portofoliului de clienţi şi servicii în domeniul achiziţiilor publice, dar şi ca urmare a creşterii numărului de licitaţii publice şi a dorinţei operatorilor economici ai pieţei româneşti de a pătrunde pe această piaţă ce valorează mai mult de 7 miliarde de euro. Dorinţa noastră este de a deveni un partener de încredere pentru toate aceste companii prin calitatea serviciilor pe care le vom oferi.”, Marius Coltuc, avocat fondator al Casei de avocatură Coltuc.

 

Despre Casa de avocatură Coltuc

Fondată în anul 2005, după o îndelungată experienţă în domeniu, Casa de avocatură Coltuc a reuşit să se integreze pe deplin în piaţa juridică din România, oferind clienţilor săi servicii profesionale prompte şi eficiente. Departamente: recuperări creanţe, litigii, consultanţă, registrul comerţului, marketing şi relaţii cu clienţii.