Campania “Litoral Curat” la finalul celei de-a şaptea ediţii

După aproximativ două luni de informare şi conştientizare, cea de-a şaptea ediţie a campaniei „Litoral Curat” a ajuns la final. Aceasta s-a desfăşurat în perioada iulie–septembrie 2011, pe două plaje ale litoralului românesc, respectiv plaja Vega şi plaja Modern.
Ediţia de anul acesta a campaniei a continuat acţiunile de informare şi educare a turiştilor aflaţi pe litoral, cu privire la abordarea unui comportament responsabil faţă de plajă şi faţă de mare. Cei 20 de voluntari implicaţi în aceste acţiuni au reuşit, în cele 35 de zile de campanie, să informeze aproximativ 2500 de persoane despre importanţa reciclării selective a deşeurilor. De asemenea, ca urmare a tombolei zilnice organizate de Mare Nostrum au fost premiate 37 de persoane care au aruncat gunoaiele în coşurile corespunzătoare.
„De la an la an remarcăm o dorinţă tot mai mare a turiştilor de a colecta selectiv deşeurile. Singurele lor probleme sunt reprezentate de faptul că nu există suficiente coşuri de gunoi pe plajă, inclusiv în preajma teraselor, şi că acestea nu sunt golite atât de des pe cât ar trebui. Ceea ce ne-a încântat în timpul acţiunilor de informare a fost faptul că aproximativ un sfert din persoanele informate au preferat să returneze pliantele voluntarilor Mare Nostrum, după ce le-au citit, pentru a fi folosite la informarea altor turişti. De asemenea, trebuie să menţionăm şi ajutorul important pe care l-am primit, în această campanie, de la Asociaţia Litoral–Delta Dunării care a diseminat informaţiile referitoare la necesitatea unei colectări responsabile în rândul hotelurilor de pe litoral”, a declarat Alexandra Telea, coordonatorul campaniei.
Campania “Litoral Curat” s-a adresat atât turiştilor care au fost prezenţi pe litoral, locuitorilor din zona costieră românească, administraţiei locale, cât şi agenţilor economici implicaţi în procesul de salubrizare şi colectare a materialelor reciclabile.
Parteneri: Dayan Impex S.R.L, Hotel Vega şi Asociaţia Litoral–Delta Dunării
Parteneri media: Radio Constanţa, Constănţeanul.com şi ziarul Alb–Negru