Calatorie educativa in lumea satului – un proiect Lume Buna

Asociatia LUME BUNA (www.lumebuna.ro) desfasoara in perioada 1 septembrie 2011 – 1 decembrie 2011 proiectul Calatorie educativa in lumea satului, proiect finantat  cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul Tineret In Actiune, Sub-actiunea 1.2. “Initiative ale tinerilor”.


Proiectul Calatorie educativa in lumea satului are ca principal obiectiv dezvoltarea unui program de educatie prin joc la sat, pentru copii cu varsta intre 6-11 ani. Larisa Popescu este coordonatorul proiectului si al echipei de voluntari care va participa la activitatile de educatie non-formala. Beneficiarii directi ai proiectului sunt 60 de copii: 30 copii provenind din comuna Varasti (scoala din sat clasele I-IV) si 30 de copii de aceasi varsta din mediul urban (scoala 98 din sector 4, Bucuresti).

Principalul criteriu de selectie al copiilor in program va fi creativitatea.

Copiii din mediul rural isi vor putea completa educatia formala din scoala  cu acest tip de educatie non-formala, prin acest proiect avand acces la o forma atractiva de educatie prin joc. Copiii din mediul urban vor descoperi lumea satului printr-un frumos program educativ si se vor bucura de jocul in aer liber, descoperirea unor traditii ale satului romanesc si redescoperirea naturii.

Proiectul Calatorie educativa in lumea satului isi propune sa elimine unele discrepante rural-urban existente in domeniul educatiei – facilitand accesul la o forma de educatie foarte atractiva pentru copiI, in care ei  se joaca si invata cu bucurie, interactioneaza si isi creeaza relatii de prietenie, petrecand timp in natura.
Acest proiect se doreste a fi un prim pas – un proiect pilot –  in domeniul educatiei non-formale la sat – urmand ca implementarea lui la nivel national sa faca posibil accesul cat mai multor copii din mediile urban-rural la o forma atractiva de educatie prin joc.

Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceasta comunicare reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.

Date de contact: Loredana Spita, voluntar Lume Buna

loredana.spita@lumebuna.ro0726 466 333

Grup Facebook “Calatorie educativa in lumea satului”