Calatorie educativa in lumea satului – finalizare proiect pilot si discutii pentru continuitate

Proiectul Asociatiei Lume Buna “Calatorie educativa in lumea satului” se incheie la data de 1 decembrie 2011. Proiectul a fost finantat  cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul Tineret In Actiune, Sub-actiunea 1.2. “Initiative ale tinerilor”.

“Calatorie educativa in lumea satului” a adus bucurie prin joc in vietile copiilor de la oras si de la sat. Timp de trei luni, de la 1 septembrie si pana la 1 decembrie 2011, proiectul s-a axat pe dezvoltarea unui program de educatie prin  joc la sat, pentru copii cu varsta intre 6-11 ani.

Larisa Popescu – coordonatorul proiectului, impreuna cu echipa de 15 voluntari au implementat proiectul pilot , au invatat din derularea proiectului si s-au bucurat impreuna cu cei mici de activitatile de animatie socio-educativa.

Beneficiarii directi ai proiectului au fost 60 de copii: 30 copii provenind din comuna Varasti, judetul Giurgiu (scoala din sat cu clasele I-IV) si 30 de copii de aceeasi varsta din mediul urban (scoala 98 din sector 4, Bucuresti). Timp de trei luni, elevii s-au bucurat de activitatile educative organizate de voluntarii proiectului, s-au jucat si au cunoscut bucuria jocurilor la sat.

“Calatorie educativa in lumea satului” a reprezentat un proiect pilot in domeniul educatiei non-formale la sat. Implementarea lui la nivel national va face posibil accesul cat mai multor copii din mediile urban-rural la o forma atractiva de educatie prin joc. Reprezentanti ai organizatiilor si scolilor interesate sa dezvolte programul in judetul in care locuiesc si sa se implice in asigurarea continuitatii proiectului la nivel national sunt invitati si incurajati sa contacteze coordonatorul proiectului la adresa de email:  lari.popescu@lumebuna.ro.

Echipa multumeste partenerilor ce le-au fost alaturi in proiect: Editura Egmont, Petreceri Fermecate, Scoala NR. 98 „Avram Iancu” si partenerilor media-  Calificativ.ro, Romania Pozitiva, Itsy Bitsy, Pecha Kucha.

Date de contact: Loredana Spita, voluntar Lume Buna
loredana.spita@lumebuna.ro
0726 466 333
Intra si pe grupul facebook Calatorie educativa in lumea satului