ASOCIAÅ¢IA CULTURALÄ‚ MOMENTUM PREZENTÄ‚ LA TÂRGUL DE VOLUNTARI PRO CULTURA – EDIÅ¢IA I

Bucureşti, 6 mai 2011, Asociaţia Culturală Momentum va fi prezentă la prima ediţie a târgului de voluntari “Pro Cultura”, eveniment organizat de Biblioteca Metropolitană, ca partener al acestei iniţiative. Evenimentul îşi propune să prezinte publicului diverse programe de voluntariat, iniţiate de organizaţii culturale (ONG-uri, instituţii, companii, publicaţii online, grupuri de iniţiativă), în special ţinând cont că anul 2011 este Anul Voluntariatului la nivel internaţional.

“Ne bucurăm de acest parteneriat cu Biblioteca Metropolitană şi suntem onoraţi să fim parteneri ai acestei iniţiative cu atât mai mult cu cât şi asociaţia noastră se implică si dezvoltă proiecte culturale şi educaţionale, organizează spectacole de muzică şi dans, precum şi expoziţii de fotografie şi arhitectură. Avem de asemenea şi o revistă culturală online care apare lunar şi lucrăm la un nou proiect educaţional Unite Cultures Through Culture (UCTC) tocmai pentru că ne dorim să facem ceva, să schimbăm ceva. Susţinem această iniţiativă pentru că ne dorim să promovăm cultura şi să arătăm că există tineri cu idei geniale, creative, dornici să arate lumii de ce sunt în stare. Ne dorim să valorificăm cunoştinţele tuturor tinerilor, încurajându-i să se exprime liber prin cel puţin una din cele 7 arte şi de ce nu, să se descopere pe ei înşişi.” a declarat Vlad Mateescu, preşedintele asociaţiei.

ÃŽn cadrul evenimentului, AsociaÅ£ia Culturală Momentum a pregătit două momente artistice: un spectacol oferit de Corul Gospel, dar ÅŸi un recital duo extraordinar pian ÅŸi voce – Ana Fluturu ÅŸi Octavian Tudose, care vor interpreta cântece româneÅŸti ÅŸi internaÅ£ionale. De asemenea, asociaÅ£ia va fi prezentă ÅŸi cu un stand unde participanÅ£ii vor putea discuta cu membrii asociaÅ£iei ÅŸi vor putea afla mai multe despre proiectele derulate, în special despre cel mai nou proiect educaÅ£ional Unite Cultures Through Culture (UCTC)- un program ce doreÅŸte să readucă în prim plan cultura ÅŸi să stârnească interesul elevilor/studenÅ£ilor pentru cele 7 arte în vederea dezvoltării lor personale.

De asemenea, un alt partener important al asociaţiei Momentum va participa la prima ediţie a târgului, aducând în prim-plan interculturalitatea ce caracterizează acest eveniment, Uniunea Elenă din România, care va prezenta un spectacol de dansuri tradiţionale grecesti.

Acest eveniment face parte din începutul unui parteneriat de durată cu Biblioteca Metropolitană, cu susţinerea căreia Asociaţia Culturală Momentum va organiza periodic spectacole de muzică şi dans, precum şi expoziţii de fotografie şi arhitectură în dorinţa de a promova cultura şi tinerii îndeosebi.

###

Asociaţia Culturală Momentum s-a născut în anul 2008 din dorinţa unui grup de studenţi de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti de a-şi demonstra aptitudinile artistice, în manieră personală, alături de care să atragă tineri asemenea lor, din toate ramurile celor şapte arte şi din subcategoriile acestora. Printre obiectivele asociaţiei se numără promovarea tinerelor talente prin: organizarea periodică de concerte, formarea unei orchestre, parteneriate cu instituţii culturale şi vocaţionale de învăţământ, redactarea revistei online a asociaţiei.

###

Pentru mai multe detalii puteţi folosi următoarele contacte:

Vlad Mateescu – preşedinte

0742982882

vlad.mateescu@asociatiamomentum.ro

 

Andra Frăţilă – secretar general

0743323509

secretariatmomentum@yahoo.com

andra.fratila@asociatiamomentum.ro