Anuntul Telefonic – 27 ani de istorie a Bucurestiului

La 27 de ani de la aparitia primului numar, AnuntulTelefonic ofera cititorilor sai,
intr-o editie aniversara, ziarul din 7 iunie 1992 retiparit.

“România la mica È™i marea publicitate în anul 1992

Inevitabil, în orice discuție despre cum trăim și ce-am pierdut, apare afirmația că stăm pe loc, că am rămas la fel, că au trecut de pomană (aproape) trei decenii de la revoluție, că România nu s-a schimbat.

Nu-i adevărat. Ne-am schimbat foarte mult și nici România nu mai e deloc aceeași. Omul e o ființă adaptabilă, iar asta presupune să se obișnuiască repede cu noul, fie el bun sau rău. Memoria scurtă e o binecuvântare și un blestem, în același timp, dar, dacă vrem să comparăm prezentul cu trecutul, avem uneltele potrivite și destule dovezi.

Aveam alte preocupări, pe atunci, alte priorități și alte așteptări de la viață. Acceptam alte standarde. Succesul se măsura altfel. Cum? Cu unități de măsură mai mici și mai ieftine.

Nimic mai instructiv decât să răsfoieÈ™ti colecÈ›iile de ziare din anii ’90 – È™i, mai ales, rubricile de anunÈ›uri, ca să percepi, acut, diferenÈ›ele. Dacă editorialele reflectă interesele politico-economice ale elitelor, cât de elite or fi ele, È™i dacă È™tirile descriu situaÈ›iile ieÈ™ite din comun dintr-o È›ară, în paginile de anunÈ›uri găseÈ™ti viaÈ›a reală, brută, needitată, nefiltrată. Acolo vezi ce era important pentru oameni la vremea respectivă: ce se vindea, ce se cumpăra, din ce se făceau banii È™i pe ce se pierdeau. Ce ne interesează ne È™i defineÈ™te.

LuaÈ›i cea mai veche gazetă specializată de anunÈ›uri din România, AnunÈ›ul Telefonic, care continuă să apară È™i în ediÈ›ie tipărită (o performanță în sine). DeschideÈ›i numerele din 1992 (la doi ani după revoluÈ›ie, praful ridicat de prăbuÈ™irea regimului comunist începea să se aÈ™eze È™i oamenii să se prindă ce-i important în viață) È™i căutaÈ›i, mai întâi, anunÈ›urile de mare publicitate: ele arată unde era cheagul, cine avea bani de reclamă È™i unde era speranÈ›a cea mai mare de profit. Sunt asocieri năucitoare de produse, servicii È™i interese….”

Articolul complet si editia le puteti citi la: http://www.anuntul.ro/stiri/06-06-2017/anuntul-telefonic-27-ani-de-istorie-a-bucurestiului