24.08.2011: Marea Neagră într-o altă perspectivă

ONG Mare Nostrum organizează, cu ocazia Zilei Internaţionale a Mării Negre–ediţia 2011, o serie de activităţi destinate tuturor iubitorilor de mediu. În cadrul acestui eveniment, va fi organizat un concurs dedicat iubitorilor de artă fotografică și unul celor pasionați în “a da viață” cuvintelor. Competiţia se desfăşoară în perioada 19 august – 21 octombrie 2011 şi se adresează tuturor celor preocupaţi de problemele cu care se confruntă mediul înconjurător.

Iubitorii de verde și cu simț fotografic, atât de pe teritoriul României, cât şi de peste hotare, pot participa la concursul Internațional de Fotografie de Mediu. Concursul se află la cea de-a IX–a  ediţie şi are ca tematică “Marea Neagră pentru toţi”.  Scopul acestuia este să încurajeze pasionaţii de fotografie în a promova, în creaţiile lor, tematici referitoare la zona costieră românească. Cele două secţiuni ale concursului de anul acesta sunt: peisajele subacvatice şi elementele de biodiversitate marină şi de poluare a ţărmului şi a apei.

A doua provocare lansată de Mare Nostrum – Concursul Naţional de Articole de Blog – se află la prima ediţie. Competiţia este destinată tuturor celor interesați de protecția mediului și care, prin postările lor,  aduc la cunoștința publicului problemele de mediu din România. Se pot înscrie în concurs toţi cei care au abordat, în decursul anului 2011, tematici precum: zona costieră românească, biodiversitatea, situaţia ariilor protejate, nereguli în aplicarea legislaţiei de mediu, precum şi alte subiecte de mediu.

“Cu ocazia acestui eveniment  sperăm să captăm atenția cât mai multor persoane şi să avem un grad de implicare cât mai ridicat. Aceste concursuri sunt doar începutul unei serii de activităţi prin intermediul căreia ne dorim să atragem atenţia asupra problemelor cu care se confruntă zona costieră românească. Este datoria noastră să facem tot posibilul ca Marea Neagră să nu devină neagră în sensul real al cuvântului. Aşadar, toţi cei interesaţi să participe la cele două concursuri, o pot face trimiţându-ne  un e–mail la adresa office@marenostrum.ro. Informaţii suplimentare pot fi găsite pe site–ul nostru www.marenostrum.ro”, a declarat Mihaela Cândea, director executiv ONG Mare Nostrum.

Scopul principal al evenimentului „Ziua Internaţională a Mării Negre” este creşterea gradului de conştientizare a autorităţilor locale şi a cetăţenilor, cu privire la necesitatea imperativă a unui management durabil al zonei costiere româneşti.

Parteneri media: Radio Constanţa, Constănţeanul.com şi cotidianul Alb Negru.

 

MARCELA ROMAN

RESPONSABIL PR

ONG MARE NOSTRUM